Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dan Nica e la un pas să rămână fără imunitate în Dosarul Microsoft

dan nica

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a anunţat, luni, în plen, că a primit de la autorităţile române cererea de ridicare a imunităţii europarlamentarului social-democrat Dan Nica, aceasta urmând să fie trimisă Comisiei pentru Afaceri Juridice.

Preşedintele PE, Martin Schulz, a anunţat, în sesiunea de la Strasbourg, că a primit de la DNA cererea de ridicare a imunităţii lui Dan Nica şi a precizat că o va trimite Comisiei pentru Afaceri Juridice (JURI), conform Mediafax.
Potrivit procedurilor, după ce se face un anunţ în plen privind cererea de ridicare a imunităţii pentru un eurodeputat, preşedintele PE trimite documentul la Comisia pentru Afaceri Juridice, care va numi un raportor. Acesta trebuie să fie din alt grup politic şi să aibă o altă naţionalitate decât europarlamentarul pentru care se cere ridicarea imunităţii.
Procedura de ridicare a imunităţii are loc cu uşile închise, iar persoana vizată are posibilitatea de a-şi spune punctul de vedere.
Pe 26 septembrie, DNA a cerut aviz de la preşedinte, Senat, Camera Deputaţilor şi Parlamentul European pentru începerea urmăririi penale în cazul a nouă foşti miniştri care în perioada mandatelor ar fi săvârşit infracţiuni, în cazul licenţelor Microsoft pentru şcoli.

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.