DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Dan Petrescu a primit titlul de 'Clujean de Onoare' din partea Consiliului Judeţean

Digi Sport
dan petrescu

Antrenorul Dan Petrescu a primit, marţi, titlul de "Clujean de Onoare" din partea Consiliului Judeţean Cluj, potrivit news.ro.

"E un moment special în viaţa mea, rar mi s-a întâmplat să fiu aşa emoţionant. Nu mi-am pregătit un discurs, dar ar fi trebuit. Sunt mult mai emoţionat aici, decât la meciuri. Am fost apreciat peste tot ca antrenor şi jucător, dar nu m-am simţit niciodată atât de emoţionat şi onorat. În afara de performanţele obţinute pe teren, poate succesele cele mai mari au venit în afara terenului. Am cunoscut nişte oameni fantastici care au stat lângă mine şi la bine, dar şi la rău aici la Cluj. Neluţu Sabău, Cristi Panin sau domnul Rus m-au ajutat foarte mult la Cluj. Nu în ultimul rând domnul Emil Boc, cel care m-a ajutat când eram în spital. Până acum ştiam că am o casă la Bucureşti, dar acum am o altă casă la Cluj. Mă simt şi clujean după trei ani aici. Nu e uşor să stai trei ani în România ca antrenor la o echipă. E posibil să mă întorc la Cluj, poate ca şi cetăţean sau antrenor. În viaţă totul este posibil. Clujul a fost şi este casa mea de acum. Mulţumesc tuturor celor care mi-au oferit această diplomă care va avea un loc special în camera mea de trofee. Mulţumesc tuturor din cadrul echipei CFR Cluj, fără ei nu aş fi putut să ajung astăzi aici", a declarat Dan Petrescu, potrivit monitorulcj.ro.

Citește și: Klaus Iohannis s-a autodenunțat - OPINIE

Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, a explicat titlul oferit lui Dan Petrescu prin contribuţia pe care a adus-o fostul antrenor al echipei CFR Cluj la promovarea oraşului.

"Dan Petrescu, prin rezultatele obţinute, a reuşit să promoveze Clujul şi sportul clujean. Capitala Transilvaniei i-a devenit a doua casă în ultimii ani. Dan Petrescu a primit titlul de cetăţean de onoare al judeţului Cluj printr-o Hotărâre din decembrie din 2019. Domnia Sa a reuşit să aducă prestigiu Clujului în toate competiţiile în care a participat. Nu am cum să trec pe lângă cele trei titluri consecutive obţinute în 2018, 2019, 2020 în România. Apreciem şi cele două calificări în grupele Europa League. Astfel, printr-o Hotârăre a CJ Cluj i-am acordat titlul de pentru tot ceea ce a făcut pentru Cluj şi România", a declarat Alin Tişe, la ceremonia de înmânare a diplomei.

Dan Petrescu a părăsit echipa CFR Cluj la 30 noiembrie, după ce campioana României a fost eliminată din cupă, scor 0-1, de Poli Iaşi. El şi-a început al doilea mandat la CFR Cluj în martie 2019. Sub conducerea lui, echipa a câştigat campionatul în sezoanele 2018/2019 şi 2019/2020 şi s-a calificat în grupele Ligii Europa după fiecare titlu.

Petrescu a mai condus CFR Cluj în sezonul 2017/2018, când de asemenea echipa a câştigat campionatul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.