DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Dan Petrescu, antrenorul român cu cele mai multe puncte în istoria competițiilor europene: 'A fost o seară unică'

Dan Petrescu

Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj, a declarat, joi, în urma victoriei obţinute de clujeni, în faţa lui Celtic, scor 2-0, în grupele Europa League, că este foarte mulțumit de evoluția elevilor săi, anunță MEDIAFAX.

Citește și: S-a întors roata- PSD vrea dublarea alocațiilor pentru copii

”Nu îmi vine să cred că şi în celălalt meci s-a terminat un rezultat pozitiv. Rennes a jucat cu a doua echipă şi Lazio cu prima echipă şi francezii au reuşit să câştige cu 2-0. Chiar dacă noi nu am fi făcut acest rezultat ne calificam, dar eu zic că e bine aşa, să ne calificăm prin victoria noastră. Un meci aproape perfect făcut de băieţi, trebuia să fie aşa când joci împotriva lui Celtic. Sincer, nu mă aşteptam să facem 12 puncte, să câştigăm patru meciuri, cred că e un record în România, într-o cupă europeană, să faci 12 puncte, şi tot clubul merită felicitări, nu numai jucătorii, toată lumea. Lazio e echipă de Champions League, Rennes se bate acolo, la primele locuri în Franţa şi Celtic e campioana Scoţiei. (n.r. - despre o ofertă de la Astana) Zvonuri vor fi tot timpul, când am fost antrenor tot timpul au fost zvonuri, în momentul de faţă sunt aici şi mă gâdesc ce trebuie să fac la CFR Cluj şi avem două meciuri importante la sfârşit de an, pe care neapărat trebuie să le câştigăm dacă vrem să revenim în fruntea clasamentului. Rămânerea mea aici nu a depins de nimic, pentru că nu se ştie niciodată, se poate întâmpla imediat ceva. Dacă nu ne calificam, nu cred că era o dramă, pentru că de când am început această competiţie nu ne-am gândit să ne calificăm. Dar era păcat odată ajunşi aici să nu reuşim. (n.r. - despre faptul că adversarul a jucat cu echipa a doua) Şi Rennes a jucat cu echipa a doua. Cârcotaşii să vorbească pentru că CFR nu a fost iubită şi nu va fi iubită niciodată, mai ales de când sunt eu aici, poate să zică fiecare ce vrea, noi trebuie să ne facem treaba să câştigăm meciuri, să câştigăm iar un campionat şi să-i facem pe toţi să tacă. Aşteptarea până la acest meci a fost lucrul cel mai greu, nu am pregătit echipa cum am vrut, şapte zile, am pregătit-o numai trei, deoarece am jucat la Botoşani", a declarat Petrescu

Citește și: Rareş Bogdan intervine în scandalul momentului: O duduie ignorantă, o persoană care face din xenofobie un titlu de glorie

A fost o seară unică pentru fotbalul nostru. Nu știu când va mai veni această seară. Le-am spus băieților că trebuie să se autodepășească. Ca de obicei, în repriza a doua dominăm orice echipă. Am avut doar trei zile să pregătesc acest meci și cu toate astea jucătorii au fost de nota zece. Nu trebuie să avem probleme de loc și trebuie să avem puțin noroc.Puțină șansă îți trebuie mereu. Dacă vârful și portarul sunt în formă, ai șanse să câștigi orice meci. Îmi doresc cel mai mult să câștig meciul următor. Sper să fie o tragere bună pentru noi și să avem fanii alături de noi”, a declarat Dan Petrescu la Look Plus.

Citește și: Panică în sistemul de apărare și ordine publică- ‘Vor avea pensii mai mici cu 30%’ .

CFR Cluj s-a calificat în şaisprezecimile de finală ale Europa League, joi seara, după ce a învins formaţia scoţiană Celtic Glasgow, scor 2-0, în ultima rundă din grupa E. Campioana României a încheiat grupa pe locul secund, cu 12 puncte.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.