Dan Petrescu, conflict deschis cu Mihai Mincă: 'S-a dat singur afară'

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 03-08-2017

Actualizat: 03-08-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

După ce Mihai Mincă l-a acuzat că a apelat la "o șmecherie" pentru a-i rezilia contractul cu CFR Cluj, Dan Petrescu i-a răspuns portarului și susține că a fost în totalitate vina jucătorului pentru faptul că a fost dat afară.

Portarul în vârstă de 32 de ani a fost dat afară din cauză că a consumat băuturi alcoolice împreună cu alți colegi la sfârșitul stagiului de pregătire, fapt care nu a fost pe placul lui Petrescu. "Mincă a spus că nu a înţeles ce a făcut, dar singur a declarat ce a făcut. El singur s-a dat afară, de obicei dădeam galbene, nu roşii. L-am dorit şi mi s-a spus că a avut probleme grave.

La orice club s-ar fi luat aceeaşi decizie. Mincă a greşit grav de tot, clubul primează în faţa oricui, a antrenorului, a jucătorilor", a spus Dan Petrescu, citat de TV Dolce Sport.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri