Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dan Petrescu, despre Ilie Dumitrescu: Dacă nu ești puternic la minte, nu faci nicio carieră

Dan Petrescu

Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR Cluj, a vorbit despre fostul său coleg de generație, Ilie Dumitrescu, declarând că acesta a avut probleme ca jucător, nereușind să își valorifice potențialul. Analistul TV spune că Petrescu "are dreptate doar parțial", potrivit Mediafax.

Cei doi foști internaționali au evoluat în Anglia, campionat unde Petrescu spune că trebuie să dispui de o mentalitate puternică pentru a rezista.

"Eu mereu le zic la ai mei, vedeţi că eu am jucat zece ani în Anglia! În Anglia nu joacă nimeni, nici măcar Mutu nu a putut, inclusiv Ilie, a avut şi el probleme ca jucător. Şi el trebuie să recunoască. El stătea cu mine în cameră şi eu eram antrenorul lui! El a uitat asta. Întrebaţi-l! Îi spuneam tot timpul ce trebuie să facă azi, ce trebuie să facă mâine, eram antrenor când jucam. După aia, a avut multe probleme şi el. A jucat la un nivel foarte mare şi a fost un mare fotbalist, dar nu a obţinut ce trebuia să obţină ca jucător, un mare talent. El trebuia să fie după Hagi. Gică Hagi s-a retras la 35 de ani, Ilie la 28 s-a lăsat, Răducioiu la fel. Au schimbat echipele, dar nu au jucat, s-au plimbat. Tot de la mentalitate, de la putere, dacă nu eşti puternic la minte nu ajungi să faci nicio carieră, că nu au făcut nicio carieră. Nu au rezistat la un nivel. Dacă vă uitaţi la cariera mea am rezistat şi am jucat peste tot!", a declarat Dan Petrescu, pentru Digi Sport.

Citește și: Alan Pardew este noul antrenor al formației olandeze ADO Den Haag

Ulterior, Ilie Dumitrescu a comentat afirmațiile făcute de fostul său coleg, spunând că presiunea este mult mai mare pentru un jucător care evoluează pe un post unde trebuie să facă diferența.

"Are dreptate doar parţial. Primul meci în Anglia l-am avut contra lui, i-am bătut cu 4-3 la ei acasă, am fost omul meciului. Eu eram la Spurs, el era la Sheffield Wednesday. El a fost super-profesionist ca jucător, avea de atunci un program special, înainte şi după antrenament, rămânea foarte mult. Și Mutu a avut în Anglia o perioadă complicată, dar a dat 100 de goluri în Serie A. Eu trebuia să fac diferenţa la Spurs. Eram extracomunitar, trebuia să fii super-bun ca să semnezi la o echipă de top din Anglia. Hagi la Real, Barcelona. Au reuşit jucătorii care nu au avut presiune. Nu vorbim de personalitate, de profesionalism, toţi şi-au făcut datoria. De exemplu, Lupescu a jucat zece ani în Bundesliga, fără stres. Dar una e să fii decar ca Hagi, una e să fii Mutu, una e să fii Ilie Dumitrescu, să faci diferenţa. De la noi se aştepta să facem totul", a spus Dumitrescu.

Ilie Dumitrescu și Dan Petrescu au sosit în Premier League în 1994. Primul a jucat la Tottenham Hotspur și West Ham, unde a strâns 28 de prezențe, iar al doilea a evoluat din 1994 în 2002, la formațiile Sheffield Wednesday, Chelsea, Bradford și Southampton.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.