Dan Petrescu, despre meciul cu FC U Craiova 1948: 'Ne va aştepta un meci foarte greu, poate Trică a reuşit să aducă mult în atac'

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 18-11-2021

Actualizat: 18-11-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Digi Sport

Tehnicianul formaţiei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că meciul cu FC Universitatea Craiova 1948 va fi unul interesant, ambele echipe având nevoie de puncte, arată News.ro.

"Mă îngrijorează că după fiecare pauză am pierdut, dar sper să reuşim acum să nu mai pierdem. Trică, care a fost la CFR Cluj va încerca să demonstreze ceva, plus că la Craiova a reuşit promovarea şi a fost dat afară pe nedrept. Cred că i s-a făcut dreptate. Ne va aştepta un meci foarte greu, poate Trică a reuşit să aducă mult în atac.

Cred că acum este altă Craiova faţă de cea din tur, când am câştigat cu 3-2. Ei au nevoie de puncte, noi avem nevoie de puncte, va fi un meci interesant. Nu cred că în momentul de faţă e o problemă la CFR, sunte convinşi că lucrurile se vor aranja sută la sută. Vă linişte la jucători şi la nivel de club", a declarat Petrescu, într-o conferinţă de presă.

Întrebat dacă ar putea lucra cu patronul FCSB, Gigi Becali, Petrescu a răspuns: "Sunt bine unde sunt, nu aş vrea să dezvolt subiectul, dacă eram antrenor liber poate aveam o părere. CFR e sub presiune mereu, mai ales că am câştigat patru campionate la rând".

Meciul FC Universitatea Craiova 1948 - CFR Cluj se va disputa, sâmbătă, de la ora 20.30, în etapa a XVI-a a Ligii I.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri