Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dan Petrescu, după ce CFR Cluj a învins-o cu 4-1 pe Academica Clinceni: 'M-am supărat puţin pe echipă. Golul ăla mi-a stricat seara'

Dan Petrescu

CFR Cluj a învins-o cu 4-1 în deplasare pe Academica Clinceni, iar, în ciuda scorului categoric, Dan Petrescu a avut o altă părere despre partida din etapa a doua. "Bursucul" a recunoscut că e puţin supărat şi să scorul din prima repriză e prea dur, potrivit Mediafax.

Campioana conducea cu 3-0 la pauză, în urma a trei faze fixe, iar Dan Petrescu e de părere că ilfovenii au făcut un meci bun până în acel moment: "E a doua oară în carieră când marcăm atât de mult din faze fixe. Scorul din prima repriză nu e corect. Ei nu au ştiut să se apere, în prima repriză a fost echilibrat. Cred că scorul din prima repriză nu e real. În repriza a doua au riscat şi ei, au luat şi roşu, dar sunt convins că Academica va fi o surpriză.

Citește și: Genk, echipa lui Ianis Hagi a câștigat Supercupa Belgiei

Itu nu putea respira, s-a operat la nas. Voia schimbare la pauză, dar a înscris. Când îţi iese, îţi iese până la final. Itu a făcut un meci excelent, a prins încredere, nu a jucat niciodată în Liga 1. Mă bucur pentru el. Petrila putea marca şi el", a declarat antrenorul campioanei, la DigiSport, după meci.

Golul marcat de Dobrescu, în minutul 90+2, l-a supărat pe Dan Petrescu, cel care s-a plâns cu echipa sa a primit gol în fiecare meci de la începutul sezonului: "Toţi jucătorii m-au supărat. Dacă vă uitaţi în gura antrenorilor, toţi înjură. În loc să ne gândim la meci... Sylla a avut câteva momente în care m-a suărat. M-am supărat puţin pe echipă. Golul ăla mi-a stricat seara. Nu avem timp să pregătim meciul cu Maccabi. Avem nevoie de un meci mare", a adăugat tehnicianul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.