Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dan Petrescu, după CFR - Randers: 'Am făcut azi dimineaţă de zece ori acelaşi corner. Ţinând cont că am fost conduşi, trebuie să ne mulţumim cu un punct'

Digi Sport
dan petrescu

Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat joi seară, după meciul cu Randers, scor 1-1, că având în vedere faptul că adversarii au condus, trebuie să îl mulţumească un punct, potrivit news.ro.

“E clar că înainte de meci voiam să câştigăm. Aţi văzut cum a decurs în prima repriză, fază fixă la care ei sunt specialişti. Am făcut azi dimineaţă de zece ori acelaşi corner. Nu am reuşit să-l marcăm pe cel care a înscris. Cred că din cornerul ăsta au marcat cel puţin patru goluri în campionat. L-am lucrat şi azi dimineaţă. Dacă la 1-1 marcam, era extraordinar. Ţinând cont că am fost conduşi, trebuie să ne mulţumim cu un punct. Şi alţii ne studiază pe noi, noi oricum marcam. Cred că echipa s-a bătut foarte bine în repriza a doua. Dacă-i aveam pe Omrani, Debeljuh şi Alibec sută la sută, altfel arăta jocul. Nu ai ce să le reproşezi foarte mult, au dat maximum. Ne va fi în continuare greu pe două fronturi, dar trebuie să facem faţă”, a spus Dan Petrescu, potrivit sport.ro.

Formaţia CFR Cluj a remizat, joi seară, pe teren propriu, scor 1-1 (0-1), cu echipa Randers, într-un meci din etapa a doua a grupei D a Conference League. Au marcat Petrila ’68 pentru CFR Cluj şi Kamara ’41 pentru oaspeţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.