Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dan Petrescu i-a dedicat victoria din meciul cu Slavia prietenului său care a decedat: Mi-aş dori şi ca suporterul care a avut probleme să-şi revină

Dan Petrescu

Tehnicianul Dan Petrescu a declarat, joi seară, după meciul cu Slavia Praga, scor 2-0, că îi dedică victoria prietenului său care a decedat recent, el precizând că acesta dacă ar fi fost în viaţă “era cel mai fericit om din lume”, anunță news.ro.

El a vorbit şi despre suporterul care a ajuns la spital.

"În primul rând, ştiţi starea mea de spirit în acest moment. Sunt foarte fericit pentru victorie. Sunt convins că dacă prietenul meu era încă în viaţă era cel mai fericit om din lume. Toată lumea ştie cât de mult 'Pisică' iubea acest club, a venit peste tot cu noi. Mai ales că azi a fost îngropat, îi dedicăm toţi victoria. Am stat 36 de ani nonstop cu el, n-am stat nici cu familia cât am stat cu el. Mi-e foarte greu. N-a fost uşor să pregătesc meciul. Mi-aş dori şi ca suporterul care a avut probleme la meci să-şi revină şi să se bucure de această victorie minunată. Dacă îmi spuneai înainte de meciurile cu Slavia că luăm şase puncte, spuneam că visezi sau aiurezi pentru că eu cred în continuare că e cea mai bună echipă din grupă, au dominat, au atacat, dar ne-am apărat eroic şi la cele 3-4 ocazii am marcat două gouri. Îi felicit pe băieţi, suntem într-o perioadă bună. Dacă am fi bătut şi la Arad, era o perioadă lungă fără gol primit. Nu ştiu ce s-a întâmplat (n.r - cu suporterul căruia i s-a făcut rău în timpul meciului), nu ştiu care e starea, dar îi felicităm pe cei care au intervenit dacă au salvat pe cineva de la moarte”, a spus Petrescu la Pro TV.

Dan Petrescu a menţionat că orice este posibil în grupă, însă CFR Cluj şi-ar asigura calificarea în faza următoare cu încă o victorie.

“Mai sunt două meciuri, e posibil orice în această grupă. Să nu ne entuziasmăm prea mult. Dar dacă vom câştiga un meci, nu cred că se mai poate întâmpla ceva. Noi trebuie să câştigăm un meci şi atunci va fi totul bine. Dacă câştigăm un meci, cred că matematic suntem calificaţi, nu se mai poate întâmpla nimic. Mă cunoaşteţi foarte bine, eu nu sunt nici prea optimist, nici prea pesimist, sunt realist. Avem şapte puncte şi mergem înainte. Sunt şapte puncte incredibile, ţinând cont că am jucat de două ori cu Slavia. Dacă iese din grupe, cred că poate ajunge până în finală. Da, mai ştiţi că Dan Petrescu, pe unde umblă, mai face şi el câte ceva câteodată, mai câştigă câte un meci, chiar dacă nu e apreciat, dar asta e, mergem înainte. Se va uita mâine această victorie şi o luăm de capăt. Mă aştept la orice, oricând. Eu îmi fac meseria, atât. Nu ştiu dacă a fost patronul la meci. Dacă a venit, bravo lui, a venit cu noroc. Dacă nu, îi dedicăm victoria. Patronul e mereu alături de noi, mai ales alături de mine. Chiar dacă au fost nişte speculaţii în presă, eu nu m-am certat niciodată cu el în cei cinci ani de când sunt la CFR”, a afirmat tehnicianul.

“Mă bucur că am avut inspiraţia să-l cumpărăm pe Yuri de la Mediaş, e un băiat de caracter, care marchează, se apără. E pe drumul cel bun, merită lăudat pentru efort. Şi el ţinea foarte mult la prietenul meu Pisică şi mi-a şi zis la ureche că a marcat pentru el ", a adăugat el.

Echipa CFR Cluj a câştigat joi meciul de pe teren propriu cu formaţia cehă Slavia Praga, scor 2-0, şi este lider în grupa G a Conference League, după patru meciuri disputate. Meciul a fost întrerupt timp de 15 minute după ce un spectator a suferit un stop cardio-respirator.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.