Dan Petrescu, reacții violente la Astra-CFR: a primit cartonașul roșu în timpul meciului

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 31-08-2019

Actualizat: 31-08-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Dan Petrescu va fi suspendat în următoarele etape din Liga 1, după ce Sebastian Colţescu l-a eliminat înainte de pauza meciului dintre Astra Giurgiu şi CFR Cluj. Astfel, antrenorul va vedea meciul cu FCSB din tribune, potrivit Mediafax.

În minutul 42 al partidei dintre Astra şi CFR Cluj, la scorul de 1-1, Dan Petrescu a avut o reacţie nervoasă la un fault comis de Pereira. Sebastian Colţescu l-a sancţionat cu cartonaşul galben pe fotbalistul oaspeţilor, iar antrenorul campioanei nu a putut accepta.

Petrescu a reacţionat violent şi a gesticulat în direcţia centralului. Printre cuvintele adresate s-au numărat şi câteva jigniri, iar al patrulea arbitru s-a sesizat şi i-a indicat lui Colţescu să-l elimine pe antrenorul CFR-ului.

Colţescu a venit în faţa băncii lui CFR Cluj, i-a arătat cartonaşul roşu, dar antrenorul nu s-a potolit. Jignirile i s-au citit pe buze, iar acesta a plecat, în minutul 43, spre vestiare.

Citește și: SURSE - Cutremur în PSD la Mamaia: 'Ponta și Dragnea s-au distrat în vie și la tenis cu Coldea și Kovesi, acolo a început declinul PSD' .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri