Dan Petrescu are grave probleme de sănătate. În ultimele luni se pare că ar fi slăbit 30 de kilograme. Fiicele sale, care locuiesc în străinătate, au venit de urgență în România.
Nu se știe nimic clar despre boala antrenorului, totuși fostul președinte al lui CFR Cluj, Cristian Balaj, a dat câteva amănunte. Acesta spune că tehnicianul va învinge boala care îl macină. Se pare că în ultima perioadă starea sa de sănătate a evoluat în bine.
„Este spre bine…Dan face pași spre însănătoșire, starea lui evoluează în bine. Își dorește să revină la antrenamente, este la curent cu tot ce se întâmplă pe teren. Fetele lui au venit în țară și i-au fost alături”, a declarat Cristi Balaj, potrivit celor de la Cancan.ro.
Petrescu a plecat de la CFR Cluj la finalul lunii august. Atunci a spus că are nevoie de timp pentru a se ocupa de problemele care îi dădeau bătăi de cap de mai mult timp.
După plecarea lui Andrea Mandorlini de pe banca celor de la CFR Cluj s-a spus că Petrescu va reveni, dar în final a fost instalat Daniel Pancu.
Anunțul lui Dan Petrescu
În luna august, tehnicianul anunța că nu se simte foarte bine.
„Am nevoie de o pauză mai lungă. Am avut și niște probleme de sănătate, trebuie să le rezolv, încă nu le-am rezolvat de tot. Nu m-am simțit bine deloc zilele astea. Am luat o hotărâre care e bună și pentru mine, și pentru club. Vreau să-mi iau o pauză, un an, doi, trei, patru, cinci. Dacă voi fi sănătos, mă voi întoarce”, spunea Dan Petrescu la conferința în care își anunța demisia.






























Comentează