Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dan Podaru, consilier PNL sector 1, face acuzații: Unele școli au probleme, deși au primit bani de reparații

captura Antena 3
Dan Podaru

Dan Podaru, consilier local PNL în Sectorul 1, acuză că primarul Clotilde Armand nu a coordonat corespunzător lucrările de reparare a școlilor.

"CONSILIERII PNL SUSȚIN MODERNIZAREA ȘI RENOVAREA ȘCOLILOR DIN SECTORUL 1!

Având în vedere faptul că în câteva zile începe anul școlar și pentru că fac parte din Consiliul de Administratie al Școlii Gimnaziale Petre Ispirescu, în această dimineață am fost în vizită la doamna directoare Popescu, pentru a constata împreună care sunt problemele pe care Primarul și Aparatul de specialitate din subordinea Primarului ar fi trebuit să le rezolve până acum, prin modernizări și reparații în cadrul acestei unități de învățământ. Chiar dacă Consiliul Local a alocat bugetele necesare, reparațiile și modernizările nu au fost realizate de către specialiștii din subordinea Primarului. Am găsit o școală (a cărei clădire este o clădire de patrimoniu) într-o stare relativ bună, însă cu probleme ce necesită o implicare imediată din partea Primăriei Sectorului 1. Am identificat atât infiltrații, cât și probleme legate de căpriorii acoperișului, sau zone din parchet sau alte finisaje ce trebuie înlocuite. Imaginile pe care le anexez acestui material vorbesc de la sine și vă prezintă adevărata situație pe care am regăsit-o pe teren.

Prin intermediul acestui material, cer Primarului și Aparatului de Specialitate să își ducă la îndeplinire atribuțiile și să rezolve de urgență problemele școlilor, pentru care, așa cum am menționat anterior, Consiliul Local a alocat deja bugetele!", transmite Podaru.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.