Căpitanul echipei masculine de handbal Dinamo Bucureşti, Dan Savenco, a declarat, miercuri, cu ocazia prezentării oficiale a noului antrenor, Xavi Pascual, că a fost o mutare care i-a surprins pe toţi jucătorii campioanei.
"A fost o mutare care ne-a surprins pe toţi, ne bucurăm pentru aducerea lui. Aş vrea să îi mulţumesc pe această cale domnului Constantin Ştefan pentru toate trofeele pe care le-am câştigat împreună şi să îi urez baftă noului antrenor. Noi sperăm să primim un wildcard pentru Liga Campionilor. Asta e dorinţa cea mai mare a jucătorilor şi a suporterilor, care doresc să ne vadă pe cea mai înaltă scenă, dar să o luăm pas cu pas. Nu mai vrem să fim dezamăgiţi ca anul trecut când eram convinşi sută la sută că îl vom primi. Trebuie să ne pregătim, aşa cum a zis şi noul antrenor, muncă, muncă, muncă. Am avut trupă de top şi până acum. S-au schimbat un pic datele problemei, cred că va fi şi un alt stil de joc, de antrenament. Toată lumea aşteaptă rezultate acum, avem un mare atu avem, un antrenor de top'', a declarat Dan Savenco, la Palatul Primăverii.
Xavi Pascual (53 de ani), fost selecţioner al naţionalei României între 2016 şi 2018, a semnat un contract cu gruparea CS Dinamo, valabil pentru următoarele 3 sezoane. El are o carieră remarcabilă, derulată integral la gigantul FC Barcelona, cu care a câştigat tot ce se putea câştiga.
Născut pe 8 martie 1968, chiar la Barcelona, Xavi Pascual a fost handbalist până în 2006, evoluând pe postul de portar. Două sezoane (1986-1987 şi 1988-1989) a îmbrăcat tricoul blau-grana.
Din 2006 şi-a început cariera de antrenor la Barca, responsabil mai întâi cu pregătirea portarilor, apoi ca antrenor secund. Pe 9 februarie 2009, Pasqui a preluat funcţia de antrenor principal la FC Barcelona, când clubul catalan a decis să îl înlocuiască pe Manolo Cadenas.
În 12 ani de activitate la cel mai înalt nivel, lucrând cu mulţi dintre marii jucători ai lumii, Xavi Pascual a cucerit toate trofeele posibile. Recordul l-a stabilit în sezonul 2014/2015, când Barcelona, cu el la timonă, a câştigat şapte trofee, inclusiv Liga Campionilor.
În sezonul 2020-2021 al Ligii Campionilor, el a fost declarat cel mai valoros antrenor al competiţiei.
Palmaresul său ca antrenor la FC Barcelona cuprinde 5 titluri de campion mondial al cluburilor, 3 trofee ale Ligii Campionilor, 11 titluri naţionale (Liga ASOBAL), 10 Cupe ale Regelui, 10 Supercupe ale Spaniei, 10 Cupe ale Spaniei, 3 Ligi ale Pirineilor, 8 Supercupe ale Cataloniei.
Xavi Pascual a preluat funcţia de antrenor principal de la Constantin Ştefan, căruia CS Dinamo i-a mulţumit pentru realizările din ultimele trei sezoane şi jumătate.
Dinamo a transferat recent patru jucători, pe francezul Cedric Sorhaindo, pe Alex Pascual, fiul antrenorului spaniol (ambii veniţi de la FC Barcelona), pe tunisianul Kamel Alouini, pe germanul Christian Dissinger.
Dan Savenco, despre numirea lui Pascual la Dinamo: A fost o mutare care ne-a surprins
Explorează subiectul
Articole Similare

27
Novak Djokovici nu se gândește la retragere: 'Vreau să continui' și după JO 2028
27

16
SC Miercurea Ciuc a câştigat derbyul Harghitei cu ACSH Gheorgheni
16

34
Biatlon: Rezultatele autopsiei norvegianului Sivert Bakken sunt aşteptate în martie
34

58
U-BT Cluj-Napoca încheie anul 2025 cu o victorie dramatică în fața lui Śląsk Wrocław
58

30
Mijlocaşul bosniac Miralem Pjanic şi-a anunţat retragerea din activitate la 35 de ani
30

2.157
Se pregătește un adevărat cutremur în fotbal: cum va schimba jocul noua regulă propusă de șeful FIFA
2.157

23
Tunisia şi Tanzania s-au calificat în optimile de finală ale Cupei Africii pe Naţiuni
23

19
FC Hermannstadt s-a despărţit de fundaşul luxemburghez Vahid Selimovic
19

9
Atacantul Samy Merheg va evolua pentru Sporting Braga
9

33
Roberto Baggio propune o reformă pentru fotbalul italian: accent pe tineri și limitarea străinilor
33

9
La final de an, jucători ai lui Espanyol Barcelona au vizitat două spitale de copii
9

29
Liverpool s-a despărţit de secundul responsabil de fazele fixe
29

45
Espanyol Barcelona anunţă măsuri sporite de securitate pentru derby-ul catalan cu FC Barcelona
45

















Comentează