DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Dan Tapalagă trage semnalul de alarmă: A început numărătoarea inversă. Nimic nu îi mai poate opri

facebook.com
Dan Tapalaga

Legile trebuie retrase din Parlament acum. Alfel, nimic nu le mai opreste. Dupa ce ies saptamana asta din Comisia Speciala, vor trece in maxim zece zile de Senat si de Camera Deputatilor. A inceput numaratoarea inversa iar de data asta ma tem ca nu veti putea salva nimic in ultimele secunde, cum s-a intamplat in iarna.”, susține într-un amplu comentariu Dan Tapalagă, editorul coordonator al Hotnews. El e de părere că PSD-ul și aliații de la ALDE au premeditat calendarul impus ieri în Parlament pentru Legile justiției - DETALII și doar o mobilizare exemplară și de amploare a străzii va mai putea opri tăvălugul.

Tapalagă atrage atenția că președintele Klaus Iohannis nici măcar prin referendumul pentru care are deja acceptul Parlamentului nu va putea opri setea PSD-ALDE de a merge până la capăt cu salvarea penalilor pe cale legală:

”Daca va uitati cu atentie pe calendar, veti observa ca legile justitiei au intrat in linie dreapta. Mai ramane teoretic doar weekendul viitor. Peste doua saptamani vine vacanta prelungita de 1 decembrie, cand Bucurestiul se va golil. Peste trei saptamani va fi deja post factum, adica prea tarziu. Pana atunci, exista mari sanse ca legile justitiei sa fie deja adoptate in Parlament. Nu-i nimic, veti spune, vom cere in strada in weekendul 9-10 decembrie ca presedintele sa intoarca legile in Parlament.

Klaus Iohannis oricum asta va face numai ca, ghinion, suntem deja in decembrie iar presedintele nu poate tina legile decat maxim 20 de zile. Daca va uitati din nou pe calendar, dupa 8 decembrie cand estimez ca legile ar putea fi deja adoptate, urmeaza alte trei saptamani cu weekend-uri ocupate de parangheliile de sezon, Craciun si Anul Nou. Greu de crezut ca se va mobiliza cineva sa urle in strada cu sarmaua in gat. Cand presedintele va intoarce legile, undeva spre sfarsitul anului 2017, nu va mai fi nimeni pe aici. Nimic nu impiedica Parlamentul sa convoace o sesiune extraordinara si sa le voteze din nou intr-o zi, fie putin inainte, fie imediat dupa Anul Nou.

Daca se ajunge in acest punct, nimic, dar absolut nimic nu mai poate opri intrarea lor in vigoare, nici 100 de mii de oameni in strda, nici un milion, nici macar referendumul presedintelui Iohannis. Nu mai este fizic timp pentru declansarea si organizarea lui, asta fara sa mai vorbim de faptul ca participarea, intr-o perioada ca asta, ar fi un dezastru. Din aceste motive zic ca weekendul care vine acum este singurul in care se mai poate face ceva in mod realist, cat timp legile n-au trecut inca de Parlament. Si nici nu trebuie sa iasa de acolo.

Ganditi-va bine si realist. Aiurelile cu Craciunul si Anul Nou in strada lasti-le pentru exaltati. In realitate, cei mai multi dintre noi vor pleca linistiti in vacante, se vor ocupa de taiat porci, de shopping, de vizitat rude si de afumat creierii in pensiunile patriei rugandu-se sa-i salveze altii de GIO. Trebuie sa recunoastem, de data asta au calculat bine calendarul. Este cazul ca si voi sa va ganditi bine la ce aveti de facut si sa nu credeti ca mai aveti timp. Legile trebuie retrase din Parlament acum. Alfel, nimic nu le mai opreste. Dupa ce ies saptamana asta din Comisia Speciala, vor trece in maxim zece zile de Senat si de Camera Deputatilor.

A inceput numaratoarea inversa iar de data asta ma tem ca nu veti putea salva nimic in ultimele secunde, cum s-a intamplat in iarna. Tara va intra peste o saptamana-doua sub anestezia sarbatorilor de iarna, vacante prelungite, febra cumparaturilor etc. Mai aveti la dispozitie weekendul viitor, dupa care se lasa intunericul peste tara.”, susține Dan Tapalagă pe Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.