Dan Voiculescu: Stimularea natalității, o problemă cu miză uriașă, pentru care trebuie să existe consens politic

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 03-06-2021

Actualizat: 03-06-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un pact național între forțele politice, pentru a adopta măsuri privind stimularea natalității, este o necesitate cu o „miză națională”, transmite Dan Voiculescu, într-o postare pe blogul său.

„Miza este națională, fără culoare politică, fără interese de partid. Înțelegând această realitate, am speranța că, așa cum au mai făcut-o în alte câteva momente decisive din ultimii 30 de ani – ex. aderarea la UE și NATO – toate forțele politice din România vor decide, în ceasul al doisprezecelea, să susțină solidar soluțiile normative necesare pentru a consolida eficient natalitatea”, scrie Dan Voiculescu.

Datele furnizate de INS arată că în 2020 numărul de nașteri a fost cel mai mic din 1930 până în prezent, iar lipsa de reacție a autorităților este îngrijorătoare.

Dan Voiculescu amintește de o propunere concretă a sa, din 2010, privind o lege pentru susținerea natalității.

„Concret, încă din 2010, în calitate de senator, am inițiat o Lege privind susținerea natalității care conținea soluții simple, clare și pragmatice, precum scutirea de la plata impozitului pe salariu pentru părinții din familiile cu cel puțin trei copii. Din păcate, jocurile politice și ambițiile obscure au blocat acel proiect”, amintește Dan Voiculescu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri