Premierul Viorica Dăncilă a afirmat miercuri că a avut o „discuție interinstituțională” cu Klaus Iohannis la Cotroceni și că acesta nu i-a mai solicitat demisia. Precizarea a venit după o întrebare adresată de liderul PSD, Liviu Dragnea.
„Am dat deja un comunicat, s-a vorbit despre politică externă, despre creşterea rolului în plan extern al României. S-a vorbit despre acel document editat de Franţa, am dat un comunicat, şi de o cooperare în ceea ce priveşte politica externă. Guvernul a lansat o platformă de consultare, ne vom consulta şi vom vedea rezultatele care apar. Nu aveam de ce să stabilesc cu domnul preşedinte aceste consultări, i-am spus domnului preşedinte că vrem să consultăm toate instituţiile. De asemenea, să vedem ce avantaje din punct de vedere economic, politic. Ne vom consulta cu ministerele, deci după ce vom încheia aceste consultări, le vom face publice. A fost o discuție interinstituțională, a fost o discuție axată pe puncte bine stabilite.”, a spus Viorica Dăncilă.
Liviu Dragnea a intervenit, adresându-i premierului Dăncilă întrebarea dacă președintele i-a mai solicitat demisia: „Am și eu o întrebare, v-a mai solicitat demisia?”
„Nu, dl președinte nu mi-a mai cerut demisia, dar mi s-a părut inoportună cererea de demisie a dlui președinte și i-am spus acest lucru”, a spus Dăncilă.
Comentează