Dezvoltarea relaţiilor dintre România şi Republica Moldova constituie o prioritate de prim rang a Guvernului României, a declarat, marţi, la Chişinău, premierul Viorica Dăncilă.
Premierul român, care s-a întâlnit cu omologul său moldovean, Pavel Filip, susţine că relaţia dintre cele două state este "una specială".
"Prima mea vizită la Chişinău nu este întâmplătoare, este prima vizită pe care o fac în calitate de prim-ministru şi aceasta denotă ataşamentul meu de Republica Moldova. Relaţia dintre România şi Republica Moldova a fost şi rămâne una specială, o temă faţă de care există aşteptări la nivelul ambelor societăţi. Dezvoltarea relaţiilor noastre constituie o prioritate de prim rang a Guvernului României, iar obiectivul strategic îl reprezintă integrarea europeană a Republicii Moldova", a afirmat Dăncilă, potrivit agerpres.ro.
Şeful Executivului român a precizat că discuţiile cu omologul său de la Chişinău au vizat "treceri în revistă atât a proiectelor în derulare şi identificări de noi iniţiative destinate avansării cooperării bilaterale, cât şi a agendei europene".
"Avem un portofoliu consistent de proiecte în derulare, care au un fir comun, racordarea ireversibilă a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, inclusiv la România, sub raport energetic, al infrastructurii, al instituţiilor, dar şi al valorilor", a adăugat premierul României.
Dăncilă: Dezvoltarea relaţiilor dintre România şi Republica Moldova, o prioritate de prim rang
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

35
Guvernul înăsprește legislaţia pentru exploatarea agregatelor minerale din terasă
35

1.827
Ciprian Ciucu anunță concedieri în șapte instituții: Din 267 de posturi vor rămâne 155
1.827

3.705
Președinția României, mesaj de ultimă oră în criza combustibililor, după întâlnirea lui Nicușor Dan cu Guvernul și cu industria petrolieră
3.705

1.864
Nicușor Dan a izbucnit de Ziua Romilor, dar are planuri cu etnia: "Este nevoie de un efort comun! mai sunt multe de făcut"
1.864

3.211
Elena Lasconi spune că a fost audiată de DIICOT în scandalul fotografiilor trucate: Eu nu sunt procuror
3.211

5.534
Discuții aprinse în PSD. Vasile Dîncu: 'Există o presiune din teritoriu pentru schimbare'
5.534

137
Claudiu Târziu avertizează: Eliminarea dreptului de veto în UE ar anula suveranitatea României. Critici dure la adresa lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan
137

213
Nicoleta Pauliuc: Imediat după sfintele sărbători vom începe o evaluare a industriei de apărare
213

5.264
Scandal pe hainele second-hand: Un proiect de OUG al Ministerului Mediului stârnește controverse și temeri privind închiderea magazinelor
5.264

97
Ciprian Ciucu: Programele Arte şi Evenimente Urbane Bucureşti vor fi auditate
97

167
Motreanu: Reprezentanţi ai PSD, obişnuiţi cu limbajul dublu, par surprinşi că Bolojan elimină privilegii, respectându-şi angajamentele
167

3.603
Guvernul devine „jupân” în criză: explicația Palatului Victoria pentru cele 84 de OUG-uri emise
3.603

6.443
VIDEO Momentul în care Ilie Bolojan a profețit tot ceea ce se întâmplă azi în România
6.443
















Comentează