DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Dăncilă, anunț-surpriză privind propunerea comisarului european: 'NU vom ataca persoana respectivă. Nu vom face ceea ce au făcut liberalii'

sursa FOTO: Inquam
dancila motiune

Fostul premier Viorica Dăncilă a anunțat miercuri, într-o conferință de presă, că PSD nu va ataca propunerea de comisar european pe care o va face Guvernul Orban, precizând că nu va avea aceeași abordare ca a liberalilor.

„Când este vorba despre un obiectiv de țară, noi nu vom face ceea ce au făcut liberalii și ce au făcut cei din grupul Renew Europe. Nu vom fi anti-români. Eu iubesc această țară și nu vreau ca România să fie pusă în situații neplăcute. Avem un război electoral, între ghilimele, în interiorul țării, dar acesta nu trebuie să meargă dincolo de granițele țării. De nouă ani de zile, de fiecare dată, am susținut România. Nu vom face acum ce nu am făcut până acum. Vor propune un comisar. Nu vom ataca persoana respectivă, pentru că este mai importantă imaginea de țară decât imaginea personală. Nu o să am aceeași abordare ca și candidatul Iohannis, care imediat după ce am făcut propunerea a sunat la Bruxelles ca să nu fie acceptat Victor Negrescu”, a spus Dăncilă.

Anunțul lui Dăncilă este făcut în ziua în care desemnarea comisarului european din partea României se află pe ordinea de zi a primei şedinţe a Guvernului Orban.

„Avem pe ordinea de zi discuţii legate de desemnarea comisarului european din partea României”, a precizat prim-ministrul Ludovic Orban.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.