Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Daniel Băluță, primarul sectorului 4: Vom ataca hotărârea TMB de a suspenda decizia consiliului cu privire la taxa de salubrizare

Daniel-Baluta-4

Primarul Sectorul 4, Daniel Băluță, a precizat că va ataca decizia Tribunalului București de a suspenda hotărârea consiliului local cu privire la taxa de salubrizare, care a fost crescută, în luna ianuarie, de la 5 la 12 lei. Reacția edilului vine după ce PNL sector 4 a anunțat decizia TMB.

„Hotărârea nu a fost comunicată oficial către noi. După comunicare, vom face recurs. Este doar o etapă procesuală. Când vom avea o decizie definitivă, o vom aplica cu strictețe, așa cum se întâmplă de altfel în privința tuturor sentințelor pronunțate în dosarele în care Primăria Sectorului 4 este parte. Salubrizarea este un serviciu de utilitate publică și trebuie plătită. Peste tot în lume există această taxă. Bani care pot fi folosiți pentru proiecte importante pentru toți cetățenii. Nu este posibil ca un partid, de orice fel, cu atât mai mult liberal, să îndemne cetățenii să încalce legea și să nu își plătească taxele. Nu opunându-te tuturor proiectelor bune câștigi electoratul, ci venind cu proiecte viabile și bine gândite. PNL aruncă la gunoi investiții importante”, a declarat Daniel Băluță, primarul sectorului 4, prin intermediul unui comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, primăria sectorului 4 pierdut zeci de milioane de euro din cauza persoanelor care nu și-au plătit această taxă.

"Primăria Sectorului 4 pierde anual 10.000.000 de euro de la buget din cauza celor care nu plătesc taxa de salubrizare. Cu această sumă pot fi construite în sector 20 de grădinițe, 25 de școli sau un spital. Din 50.000 de firme care au sediul social în Sectorul 4, doar 4.000 au plătit anul trecut taxa de salubrizare", reiese din comunicatul instituției.

Reacția edilului vine după ce Partidul Național Liberal a anunțat, miercuri, că au obținut anularea taxei, după ce au acționat în instanță consiliul local al sectorului 4.

"PNL a reușit să facă dreptate cetățenilor din Sectorul 4! Partidul Național Liberal Filiala Sector 4 a obținut în primă instanță anularea taxei de salubritate impusă în mod nedrept de către Adiministrația Băluță și Alianța PSD-ALDE-PMP-PPUSL. Ne așteptăm ca Primarul și acoliții săi să conteste decizia Tribunalului București, ignorând nemulțumirile cetățenilor din sectorul pe care îl conduc, dar avem speranța ca această hotărâre istorică dată astăzi să rămână definitivă", reiese dintr-o postare pe Facebook a PNL Sector 4.

În luna ianuarie, Primăria Sectorului 4 aproape a triplat taxa de salubrizare de la 5 lei la 12 lei de persoană.

Taxa de salubrizare a fost stabilită în urma hotărârii Consiliului Local al Sectorului 4 nr. 347/18.12.2017, în cuantum de 12 lei de persoană/lună pentru persoanele fizice, precum şi în cuantum de 80 de lei/metru cub pentru persoanele juridice.

De asemenea, un alt aspect invocat de conducerea Primăriei este suprataxa de mediu, în cuantum de 120 lei/tonă de deşeu pe care fiecare unitate teritorială va trebui să o achite pentru a se alinia la normele europene impuse în domeniu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.