Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Daniel Fenechiu, despre o alianță cu PSD: 'Am avea o majoritate stabilă, nu am fi la mâna unor grupuri și grupulețe. Dincolo de asta, are specialiști'

machiavelli.ro
daniel fenechiu

Senatorul PNL Daniel Fenechiu a precizat că ședința de luni a Biroului Politic Național va începe la ora 19, iar liberalii vor stabili abia atunci direcția de urmat, și a explicat ce avantaje și dezavantaje ar presupune o eventuală coaliție între principalele partide parlamentare.

„Cu PSD câștigăm faptul că am avea o majoritate stabilă, o majoritate care nu va sta într-un vot, două sau trei, nu înseamnă să faci negocieri ca în partea cealaltă, cu grupuri, grupulețe, și să fii la mâna unor grupuri și grupulețe”, a declarat liberalul, duminică seară, la „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire.

„Cu PSD câștigăm faptul că am avea o majoritate stabilă, o majoritate care nu va sta într-un vot, două sau trei, nu înseamnă să faci negocieri ca în partea cealaltă, cu grupuri, grupulețe, și să fii la mâna unor grupuri și grupulețe. Înseamnă că dacă ai discutat un proiect și ai PNRR, și discuți variantele de implementare și ce trebuie să faci, lucrurile pot să meargă înainte și pot să meargă bine pentru că ai majoritatea parlamentară. Distinct de treaba asta, PSD are specialiști, are oameni care au mai fost miniștri, are oameni care știu să conducă și are oameni cu care de principiu, din cum se văd lucrurile, ai putea să încropești o coaliție care să își atingă obiectivele stabilite”, a declarat senatorul PNL.

El a analizat și eventualele pierderi pe care le-ar putea suferi PNL din cauza unei alianțe cu PSD.

„Pierzi faptul că toate campaniile din 2019-2020 au mers pe antagonism vizavi de PSD și pe atacarea PSD. Să nu uităm că PSD era pentru mulți dintre colegii mei „ciuma roșie”, era un partid care era nefrecventabil, cu care nu puteai face absolut nimic, și, da, pierzi electoratul anti-PSD din zona de dreapta. Astea sunt la o primă vedere. Dacă se va opta pentru o asemenea soluție, eu n-am de unde să știu, probabil că regula și comandamentul major va fi acela ca să faci un Guvern stabil”, a adăugat Daniel Fenechiu.

Senatorul liberal a explicat că deocamdată nu a fost luată o decizie în acest sens.

„Repet, cu riscul de a fi plictisitor și enervant, în Partidul Național Liberal singura decizie luată a fost mandatarea echipei de negociere – condusă de Florin Cîțu, din care fac parte cei patru prim-vicepreședinți și secretarul general – să aibă o discuție atât cu USR, cât și cu PSD pe marginea viitoarei construcții politice. Au avut loc discuțiile, și eu văd lucrurile într-o direcție, dar până în momentul în care cei șase delegați ai Partidului Național Liberal nu vin în fața Biroului Politic Național să prezinte argumentele propunerii cu care vin, eu cred că este prematur să discutăm despre faptul că lucrurile au luat-o într-o direcție sau alta”, a mai spus Daniel Fenechiu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.