Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Daniel Ghiță, invitat să apere tradițiile românești

daniel ghita

Campionul Daniel Ghiță, care s-a remarcat în ultimii ani prin campaniile sale civice, va participa duminică, de la ora 13.00, la Palatul Patriarhiei din București, la Conferința ”Tradiții și obiceiuri românești în Europa” organizată de europarlamentarul Laurențiu Rebega, vicepreședintele Grupului Europa Națiunilor și Libertății. În cadrul conferinței, Daniel Ghiță va lua cuvântul în apărarea tradițiilor românești.

Conform anunțului oficial, conferința își propune să evidențieze importanța legăturii spirituale ce se transmite între generații prin intermediul tradițiilor, obiceiurilor și datinilor. ”Credința şi spiritualitatea au fost dintotdeauna elemente definitorii ale neamului românesc și acestea continuă să facă parte din ființa românilor de pretutindeni, atât a celor din România cât și a celor ce se află, statornic sau nu, dincolo de hotarele de astăzi ale țării”, se mai spune în prezentarea evenimentului.

În cadrul acestuia, va avea loc și un moment de prezentare de costume populare românești, precum și un scurt spectacol folcloric.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.