Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Daniel Horodniceanu a fost 'albit' de CSM în dosarul opririi sale în trafic

YouTube
Daniel Horodniceanu

Secția pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a respins miercuri acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva lui Daniel Horodniceanu în dosarul în care fostul șef DIICOT este acuzat că și-a folosit influența pentru a încerca să scape de amendă, după ce a fost oprit în trafic de către polițiști.

„Respinge acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului procuror Daniel-Constantin Horodniceanu, membru al CSM, cercetat sub aspectul săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit a) și lit. m) din Legea 303/2002 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către pârâtul rocuror Daniel-Constantin Horodniceanu, membru al CSM, ca fiind inadmisibilă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al ÎCCJ”, este decizia de miercuri a Secției pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Anunțul Inspecției Judiciare din luna iunie

„Inspecția Judiciară a exercitat acțiunea disciplinară față de domnul procuror Daniel-Constantin Horodniceanu pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. a) și m) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Inspectorii judiciari au reținut următoarele:

• Fapta procurorului care, fiind oprit în trafic de agenți de poliție, s-a adresat pe un ton superior, ridicat, a manifestat o atitudine agresivă, intimidantă, de natură să pună interlocutorii într-o poziție umilitoare, contrar comportamentului pe care ar trebui să îl aibă în public orice magistrat constituie abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. a) din Legea nr. 303/2022 raportat la art. 104 din Legea nr. 161/2003 republicată, cu modificările ulterioare;

• Fapta procurorului care, în cadrul interacțiunii cu agenții de poliție, și-a declinat și afirmat repetat calitatea de procuror, a amenințat cu repercusiuni ulterioare prin implicarea superiorilor agenților de poliție, sugerând că ar avea relații sau influență cu scopul de a primi un tratament favorabil și de a-și rezolva problemele în alt cadru decât cel reglementat pentru toți cetățenii constituie abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. m) din Legea nr. 303/2022.

Acțiunea disciplinară a fost înaintată Secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la angajarea răspunderii procurorului în cauză.

Menționăm că exercitarea acțiunii disciplinare reprezintă o etapă a procedurii disciplinare și nu constată definitiv vinovăția procurorului cercetat disciplinar.”, arată Inspecția Judiciară.

Horodniceanu, discuții în contradictoriu cu polițiștii: „Eu sunt în măsură să fac orice!”

Daniel Horodniceanu a avut un dialog în contradictoriu cu polițiștii care l-au oprit în județul Iași pentru un control de rutină.

Deranjat de faptul că i s-au cerut actele la control, Horodniceanu le atrage atenția agenților că el a condus structura de combatere a crimei organizate și că toți polițiștii din județ îl cunosc. „Faceți cu mine chestii d-astea?”, afirmă fostul șef DIICOT.

IPJ Iași a dat publicității rezultatele verificărilor în cazul conflictului dintre doi agenți și procurorul Daniel Horodniceanu. În urma verificărilor s-a constat că filmarea nu a fost făcută cu bodycam-ul. Conform unor informații pe surse, Horodniceanu ar fi lovit mașina poliției și ar fi înjurat. Practic, polițiștii au început să filmeze pentru a avea probe cu care să se apere (continuarea aici).

Horodniceanu spune, printre altele:

„Sunteți foarte scrupuloși la datorie, văd”

„Ce faceți dvs la ora asta, faceți patrulă pe strada principală dintr-un sat?”

„Am să vorbesc cu șeful IPJ-ului”

„Vreți să vă învăț eu să vă faceți treaba?

„Eu sunt procuror de 25 de ani, matale de când ești polițist?”

„Dvs m-ați oprit pe mine că am avut tupeul să vă depășesc. Dvs faceți cu mine chestii d-astea?”

„Nu văd cum ați putea să aveți tupeul ăsta cu un procuror care a condus structura de crimă organizată a țării ăsteia”

„Eu oricum mâine mă duc să mă văd cu câțiva. Nu se poate așa ceva”

„Eu sunt în măsură să fac orice!”

„Încercați să vorbiți așa cu infractorii, nu cu procurorii”

„Pe mine mă cunoaște toată poliția din județ”

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.