Daniil Medvedev, în finala de la Dubai

Autor: Anca Flondor

Publicat: 27-02-2026 17:42

Article thumbnail

Sursă foto: tennisnet.com

Tenismanul rus Daniil Medvedev, cap de serie numărul 3, s-a calificat vineri în finala turneului ATP 500 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 3.311.005 dolari, după ce l-a învins în prima semifinală pe principalul favorit, canadianul Felix-Auger Aliassime, în două seturi, 6-4, 6-2.

Medvedev (11 ATP) s-a impus în mai puţin de o oră şi jumătate de joc, el reuşind şapte aşi şi făcând două duble greşeli, aceleaşi cifre fiind şi în dreptul lui Auger-Aliassime (8 ATP), canadianul fiind finalist anul trecut.

Daniil Medvedev, campion în 2023, îl va înfrunta în ultimul act pe învingătorul din cea de-a doua semifinală, care-i opune pe olandezul Tallon Griekspoor (25 ATP) şi rusul Andrei Rublev (18 ATP, favorit nr. 5), acesta din urmă fiind campionul din 2022. AGERPRES

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri