Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dănuţ Lupu șterge pe jos cu Mircea Rednic: 'Uitaţi-vă câţi jucători tineri a avut Dinamo când a venit el și câţi are acum. E vorba de spiritul lui Dinamo'

Mircea Rednic

Mircea Rednic a anunţat că are planuri mare alături de Dinamo în sezonul următor, însă nu toată lumea este de aceeaşi părere. În cadrul emisiunii ProSport Live, Dănuţ Lupu i-a ridicat din nou mingea la fileu lui Rednic.

Lupu crede că Mircea Rednic nu se poate ridica la nivelul lui Mircea Lucescu, cu care antrenorul lui Dinamo a făcut o comparaţie recent, şi nu îi dă şanse prea mari echipei din Ştefan cel Mare pentru a se bate la titlu în sezonul următor: "Rednic a făcut iar o comparaţie cu el. Nea Mircea a luat fotbalişti de un milion de euro şi a vândut pe 25. Să-mi spună şi mie Rednic ce fotbalişti a luat şi a vândut. Ok, l-a adus pe Montini, dar e cumva italian? Şi italienii ăia nu l-au văzut? Că în Italia nu l-a văzut nimeni, l-a văzut Rednic.

Uitaţi-vă câţi jucători tineri a avut Dinamo când a venit el şi câţi are acum. E vorba de spiritul lui Dinamo. Străinii vin, joacă un an şi pleacă. Hai să vedem în vară câţi rămân din cei 14-16 în vară. Rămân trei-patru. Va fi foarte greu şi la anul ca Dinamo să se bată la titlu. Atât timp cât nu ai stabilitate, e greu să te baţi la titlu", a spus fostul jucător de la Dinamo, Rapid şi Panathinaikos, la ProSport Live.

Rednic a dat de înţeles în repetate rânduri că va rămâne la Dinamo şi în sezonul următor, unde va încerca să facă o echipă care să se lupte la titlu pentru sezonul următor, însă Lupu crede că antrenorul lui Dinamo va părăsi corabia la prima ofertă mai tentantă: "(n. red - Pleacă Rednic în vară dacă are o ofertă din Belgia?) Sincer? 100%! Haide să fim serioşi. Dacă ne uităm bine de-a lungul anilor, sunt foarte mulţi care spun un lucru şi fac cu totul altceva", a mai declarat Dănuţ Lupu.

În acest sezon, Dinamo a rămas cu obiectivul de a se clasa pe primul loc al play-out-ului. După finalul turului, echipa lui Rednic e pe locul 8, cu 34 de puncte, la o lungime de Gaz Metan Mediaş. Sâmbătă, de la ora 18:00, Dinamo va juca la Călăraşi, cu Dunărea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.