Darius Vâlcov - Bugetul pentru 2019 a fost construit pe un curs sub 4,7 lei/euro

Autor: George Traicu

Publicat: 28-01-2019

Actualizat: 28-01-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Bugetul pentru 2019 a fost construit pe un curs sub 4,7 lei/euro, a declarat luni la România TV Darius Vâlcov, consilier al premierului, potrivit mediafax.

Vâlcov spune că evoluția cursului din ultima perioadă, când leul a avut opt zile la rând minime istorice, este artificială.

„Toată această creștere este artificială. Încă nu s-a depistat și probabil vom avea și o analiză, după ce Consiliul Concurenței va termina cu controlul la ROBOR, poate va începe și un control pe aceste speculații pe curs, dacă sunt speculații pe curs. Până la urmă sunt afectate persoanele care au rate în euro. Și statul trebuie să plătească anumite împrumuturi care au scadență în această perioadă și costurile cresc în momentul în care euro crește. Se va publica o ordonanță care a fost adoptată în Guvern, care obligă Consiliul Concurenței să vină cu rezultate în maxim 6 luni, iar Ministerul Finanțelor va face o solicitare către Consilul Concurenței pentru a verifica modul în care a fost raportat ROBOR în ultimii trei ani”, a spus Vâlcov.

Consiliul Concurenței a anunțat luni că efectuează o investigație privind evoluția ROBOR, în contextul apariției OUG 114 privind unele măsuri fiscale, care introduce taxa pe lăcomie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri