Data trebuie stabilită prin canale diplomatice, a remarcat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, notează Rador Radio România.
Președinții Rusiei și Turciei, Vladimir Putin și, respectiv Recep Tayyip Erdoğan, nu au stabilit, deocamdată, data exactă a vizitei liderului rus în Turcia, aceasta va fi convenită prin intermediul canalelor diplomatice, a afirmat pentru TASS Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin.
'Va fi stabilită prin intermediul canalelor diplomatice', a susţinut Peskov, răspunzând astfel la întrebarea dacă ieri s-a stabilit data vizitei pe care Putin o va efectua în Turcia. Pe 3 iulie, Putin și Erdoğan au purtat o rundă de convorbiri bilaterale, la Astana, în ajunul summitului Organizației pentru Cooperare de la Shanghai. În cadrul întrevederii, Putin i-a promis lui Recep Tayyip Erdoğan că va vizita cu certitudine Turcia: vizita era inclusă în agenda prezidenţială cu mult timp în urmă, dar nu au putut fi coordonate agendele celor doi lideri. Liderul turc a menționat că se așteaptă ca omologul său rus să viziteze cât mai curând posibil Turcia.
Ultima dată când Putin a vizitat Turcia a fost în ianuarie 2020. În același timp, președinții celor două țări ţin legătura în mod frecvent, inclusiv telefonic
Comentează