Date INCREDIBILE: Polițistul care și-ar fi împușcat copilul fusese testat psihologic în ianuarie şi declarat apt

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 03-11-2018

Actualizat: 03-11-2018

Article thumbnail

Sursă foto: AJC.com

Polițistul din Argeș care și-ar fi împușcat copilul și apoi s-ar fi sinucis fusese testat psihologic în ianuarie şi declarat apt, susțin surse din cadrul anchetatorilor, potrivit Mediafax.

Potrivit unor surse din cadrul anchetatorilor, polițistul găsit mort în casă, la Pitești, alături de copilul său, fusese testat psihologic în ianuarie şi declarat apt.

Conform acelorași surse, polițistul în vârstă de 29 de ani era divorțat, având cu fosta soție, și ea de 29 de ani, un copil de 3 ani și 7 luni.

Femeia a dus sâmbătă dimineață copilul la locuința fostului soț, după care bărbatul nu a mai răspuns la telefon, astfel că femeia a alertat serviciile de intervenție.

Poliţistul la Crimă Organizată și copilul au fost găsiți morți în apartament, prima ipoteză a anchetatorilor fiind că bărbatul și-a împușcat copilul, apoi s-a sinucis.

Citește și: Schimbare BOMBĂ în noua Lege a Pensiilor - Mii de pensionari, OBLIGAȚI să acționeze .

 

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri