Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DATE OFICIALE de la INS: PIB-ul României a fost puternic afectat de pandemie

PIBfoto

Institutul Naţional de Statistică a menţinut la 3,9% estimarea privind scăderea Produsului intern brut în 2020, potrivit ultimelor date provizorii publicate joi.

În ultimul trimestru al anului trecut, PIB a fost, în termeni reali, mai mare cu 4,8%, comparativ cu trimestrul III 2020, iar faţă de acelaşi trimestru din anul 2019, Produsul intern brut a înregistrat o scădere cu 1,4% pe seria brută şi de 1,8% pe seria ajustată sezonier, cifre de asemenea nemodificate faţă de datele publicate de Statistică în 9 martie, conform Agerpres.

"Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a revizuirii estimărilor pentru trimestrele I-IV 2020, nefiind înregistrate modificări faţă de varianta publicată în Comunicatul de presă nr. 54 din 9 martie 2021", precizează sursa citată.

Produsul intern brut estimat pentru anul 2020 a fost de 1.055 miliarde de lei preţuri curente. PIB estimat pentru trimestrul IV 2020 a fost de 327,352 miliarde de lei preţuri curente.

Faţă de cifrele prezentate în 9 martie, volumul valorii adăugate brute a înregistrat modificări mai importante în comerţul cu amănuntul şi ridicata, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, transport şi depozitare, hoteluri şi restaurante (-0,5 puncte procentuale, de la 95,3% la 94,8%), construcţii (+0,3 puncte procentuale, de la 109,7% la 110%), industrie (+0,2 puncte procentuale, de la 90,7% la 90,9%).

Din punctul de vedere al utilizării PIB, modificări mai mari ale contribuţiei la creşterea PIB în anul 2020, între cele două estimări, au înregistrat formarea brută de capital fix, de la +1,3% la +1,5%, ca urmare a majorării volumului său de la 105,6% la 106,8%, şi exportul net (cu impact negativ asupra utilizării Produsului intern brut), de la -1,4% la -1,6%, ca urmare a majorării volumului său de la 133,2% la 139,7%.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.