Date OFICIALE: Suma URIAȘĂ cheltuită de SUA pentru spionaj în 2017

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 02-11-2017

Actualizat: 03-11-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

SUA au dedicat 73 de miliarde de dolari activităţii lor de spionaj civil şi militar în 2017, atât pe teritoriul Statelor Unite, cât şi în străinătate, potrivit unor cifre oficiale publicate miercuri, citate de AFP, scrie agerpres.ro

Ministerul Apărării american a anunţat într-un comunicat că bugetul ce i-a fost atribuit pentru activităţi de informaţii militare în anul fiscal încheiat în septembrie a fost de 18,4 miliarde de dolari. 

"Nu vor fi date publicităţii alte cifre sau detalii, întrucât acestea rămân clasificate ca secret de apărare din motive de securitate naţională ", a precizat Pentagonul într-un comunicat.

Dezvăluiri incredibile ale lui Adrian Sârbu despre preluarea Realitatea TV, eliminarea lui Voiculescu şi 'acoperiţii' din redacţii/ VIDEO


Luni, Direcţia de Informaţii Naţionale (DNI) din SUA a anunţat că bugetul alocat în cursul anului fiscal activităţilor de informaţii civile s-a ridicat la 54,6 miliarde de dolari. 

Aceste două bugete reprezintă două principale componente ale bugetului de informaţii americane, indică pe site-ul său DNI, care supervizează 16 agenţii americane de informaţii.

DNA s-a mișcat repede: Ce a pățit politicianul care a oferit un interviu la Antena 3 și a vorbit despre denunțurile pe care i le-au cerut procurorii

În plus la agenţiile de informaţii propriu-zise - Agenţia Centrală de Informaţii (CIA), Agenţia de Informaţii de Apărare (Defense Intelligence Agency-DIA), Agenţia Naţională de Securitate (National Security Agency- NSA), Agenţia Naţională Geospaţială (National Geospatial Agency- NGA), Oficiul Naţional de Recunoaştere (National Reconnaissance Office- NRO) - acest buget acoperă activităţile birourile de informaţii a patru armate (infanteria, Navy SEAL, marina şi forţele aeriene). 

El cuprinde de asemenea activităţile de informaţii ale ministerelor Energiei, Securităţii Interne şi Afacerilor Externe, precum ale Gărzii de Coastă, FBI, Agenţiei antidrog DEA şi Trezoreriei. 

Una dintre recomandările comisiei de anchetă asupra atentatelor de la 11 septembrie 2001 era ca agenţiile de informaţii americane să-şi publice bugetul. Astfel ele procedează din 2011, în termen de 30 de zile de la încheierea anului fiscal, sub forma acestor două cifre globale care acopera activităţile civile, pe de o parte, pe cele militare, pe de alta, fără a se distinge distribuţia lor geografică.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri