Premierul britanic David Cameron a declarat miercuri că guvernul de la Londra trebuie să tragă învăţămintele necesare din cazul invadării Irakului, pentru a vedea ce anume a fost greşit în decizia executivului britanic, relatează Reuters. Aceasta este prima reacţie a şefului guvernului britanic după ce comisia creată în urmă cu şapte ani pentru a ancheta conflictul irakian a ajuns la concluzia că Marea Britanie a invadat în mod prematur Irakul în 2003.
Marea Britanie a invadat în mod prematur Irakul în 2003, fără a încerca să găsească 'o soluţie de ultim recurs', a declarat miercuri John Chilcot, preşedintele comisiei create în urmă cu şapte ani pentru a ancheta acest război. "Am ajuns la concluzia că Marea Britanie a decis să se alăture invaziei din Irak înainte ca toate alternativele paşnice pentru a obţine dezarmarea (ţării) să fie epuizate. Acţiunea militară nu era inevitabilă la acel moment", a spus John Chilcot. Evaluările privind gravitatea ameninţării reprezentate de armele irakiene de distrugere în masă au fost prezentate cu o siguranţă nejustificată, a mai declarat el.
''Cred că cel mai important lucru pe care îl putem face este de a învăţa cu adevărat lecţiile pentru viitor. Singurul punct pe care l-aş menţiona este că de fapt nu există un set de planuri care să ofere perfecţiune în orice astfel de cazuri'', a spus Cameron, referitor la raportul Chilcot. Conform raportului Chilcot, ce are 2,6 milioane de cuvinte, circumstanţele în care s-a decis că există o bază legală pentru acţiunea militară a Marii Britanii au fost "departe de a fi satisfăcătoare". Miniştrii de la acel moment erau conştienţi de inadecvarea planurilor americane şi îngrijoraţi de inabilitatea lor de a exercita vreun fel de influenţă asupra acestora.
Tony Blair i-a promis lui George W. Bush că îl va urma în privinţa Irakului "indiferent ce se va întâmpla", a mai dezvăluit Chilcot. "La 28 iulie (2002), Blair i-a scris preşedintelui Bush pentru a-l asigura că va fi alături de el 'indiferent ce se va întâmpla'", a spus preşedintele comisiei de anchetă. Comandat în 2009 şi adunând concluziile audierii a 120 de martori, între care Tony Blair şi succesorul său Gordon Brown, acest raport, care trebuia să fie iniţial făcut public într-un interval de un an, a devenit el însuşi controversat de-a lungul timpului, determinând familiile soldaţilor ucişi în Irak să fixeze un ultimatum autorităţilor, sub rezerva intentării unor procese. Unele dintre aceste familii au decis de altfel să boicoteze prezentarea raportului, într-un centru de conferinţe la Londra, în timp ce câţiva manifestanţi s-au adunat în faţa clădirii la apelul Coaliţiei 'Stop the War'.
Războiul din Irak a costat viaţa a 179 de militari britanici şi a zeci de mii de irakieni, conform Agerpres.































Comentează