O nouă tragedie lovește sistemul medical românesc. Un alt medic a murit în timpul gârzii, după cazul dramatic al directoarei medicale de la Buzău.
UPDATE 2. Cine a fost Dr. Eva Kiss, găsit moartă în gardă la clinica Pediatrie 1 din Cluj-Napoca
Dr. Eva Kiss a fost un medic apreciat pentru dedicarea față de pacienți și pentru implicarea în formarea viitorilor medici:
Funcție: Șef lucrări, UMF Cluj, medic primar Pediatrie
Activitate didactică: Cursuri și stagii pentru studenții anului V de la Medicină Generală (seria română și engleză), coordonarea lucrărilor de licență și stagii pentru rezidenți
Activitate științifică: Pediatrie generală, urgențe pediatrice, boli ale sugarului și copilului mic, infecții acute, diaree cronică și sindroame de malabsorbție
Activitate clinică: Practică integrată în Clinica Pediatrie 1
Medicul Eva Kiss era cunoscută pentru profesionalismul și empatia sa, fiind îndrăgită atât de colegi, cât și de pacienți. Moartea sa reprezintă o pierdere uriașă pentru comunitatea medicală din Cluj.
UPDATE 1. Medicul avea probleme de sănătate
Comunitatea medicală din Cluj-Napoca este în stare de șoc după moartea doctoriței Eva Kiss de la Pediatrie 1.
La nici 66 de ani, medicul s-a prăbușit în timpul gărzii, pe hol. Din păcate, manevrele de resuscitare nu au salvat-o, astfel că a fost constatat decesul femeii.
Trebuie menționat că, potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, Daniela Dreghiciu, medicul Kiss avea probleme de sănătate. „Avea probleme medicale, însă era un adevărat profesionist”, a declarat aceasta.

Ce au spus reprezentanții spitalului
Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, Daniela Dreghiciu, medicul avea probleme de sănătate, însă tragedia nu este cu nimic mai ușor de digerat. „Într-adevăr, unul dintre colegii noștri a decedat.
Regretăm enorm, e dramatic să îți pierzi astfel un coleg și un prieten”, a declarat Dreghiciu pentru Știri de Cluj.
Precizările IPJ Cluj
„În data de 7 noiembrie a.c., în jurul orei 06.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați despre faptul că o femeie de 66 de ani, medic în cadrul unui spital din municipiul Cluj-Napoca, ar fi fost găsită în stare de inconștiență.
Echipajul medical sosit la fața locului a efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, a fost constatat decesul persoanei în cauză.
În cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului.
Cercetările sunt continuate pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă”, au declarat reprezentanții IPJ Cluj.
Citește și: Directoarea spitalului din Buzău, găsită moartă în camera de gardă: avea doar 37 de ani / UPDATE






























Comentează