Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

David Henderson, pilotul care a organizat zborul în urma căruia Emiliano Sala şi-a pierdut viaţa, va fi judecat în octombrie 2021

judecator justitie

David Henderson, pilotul care a organizat zborul în urma căruia fostul fotbalist al echipei FC Nantes Emiliano Sala şi-a pierdut viaţa, la vârsta de 28 de ani, va fi judecat în octombrie 2021, informează BBC, potrivit news.ro.

El a compărut, luni, prin videoconferinţă, în faţa unui tribunal din Ţara Galilor şi a fost eliberat pe cauţiune. Procesul său a fost programat pentru 18 octombrie 2021, a declarat judecătoarea Tracey Lloyd-Clarke.

David Henderson, în vârstă de 66 de ani, a pledat nevinovat pentru încălcarea legislaţiei navigaţiei aeriene. El este acuzat că a riscat siguranţa unei aeronave, precum şi că a încercat să debarce un pasager fără permisiune sau autorizaţie valabilă.

Potrivit relatării lui Willie McKay, impresarul scoţian care a participat la transferul lui Sala de la FC Nantes la Cardiff City, David Henderson urma să asigure acest zbor. Dar Henderson, dintr-un motiv necunoscut, i-a propus misiunea lui David Ibbotson, întrebându-l dacă doreşte "să petreacă un week-end la Nantes".

Citește și: SURSE Guvernul Orban ar pregăti o execuție!

Ancheta a arătat că Ibbotson nu era autorizat să piloteze un zbor comercial, iar evaluarea care să-i permită să piloteze avionul Piper Malibu expirase cu mai multe luni înainte de accident.

Direcţia de investigaţii a accidentelor aeriene (AAIB) a raportat la începutul anului că în interiorul avionului intra monoxid de carbon în timpul zborului şi că o manevră a pilotului David Ibbotson pentru a ridica avionul a făcut ca acesta să se rupă în aer.

Avionul de tip Piper Malibu, pilotat de Ibbotson şi în care se mai afla fostul fotbalist Sala, s-a prăbuşit în Canalul Mânecii, la 21 ianuarie 2019. Epava a fost găsită la 3 februarie 2019, iar apoi autorităţile au anunţat că au recuperat din epavă trupul neînsufleţit al lui Emiliano Sala. Trupul pilotului Ibbotson nu a fost găsit.

Sala s-a deplasat de la Cardiff la Nantes pentru a-şi lua la revedere de la foştii lui coechipieri, după ce fusese transferat la echipa Cardiff City. Accidentul aviatic s-a produs pe drumul de întoarcere în Marea Britanie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.