David Metea, medaliat cu bronz la Europenele Under-17

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 17-06-2023

Actualizat: 17-06-2023

Article thumbnail

Sursă foto: dispersie.ro

Sportivul român David Adrian Metea a câştigat medalia de bronz la cat. 80 kg, la lupte libere, sâmbătă, în cadrul Campionatelor Europene Under-17 de la Tirana (Albania), potrivit Agerpres.

Metea l-a învins în meciul pentru bronz pe bulgarul Grigor Dianov Cernakov, după ce câştigase două meciuri în recalificări, mai întâi contra rusului Zahar Troşin, iar apoi în faţa germanului Viktor Schlegel.

Românul a debutat, vineri, cu o înfrângere, în optimi, în faţa moldoveanului Alexandru Borş, cel care a cucerit aurul sâmbătă.

România a încheiat Europenele Under-17 cu trei medalii de bronz, obţinute de Constantin Lungu, la cat. 65 kg, lupte greco-romane, de Sabina Nicoleta Petrache, la cat. 65 kg, şi de David Metea, la lupte libere, cat. 80 kg.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri