DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Noi soluții pentru părinții care merg la serviciu!

Freepik.com
copii studiu cursuri
Având în vedere extinderea vacanței școlare cu încă două săptămâni, PNL Sector 2, prin intermediul viceprimarului Costache Adrian, va propune astazi, 12 aprilie, o hotărâre de Consiliu Local, prin care  spațiile din Complexul Pantelimon 301, ce aparțin Centrului Cultural UNESCO ,,Mihai Eminescu", vor fi  la dispoziția copiilor cu ambii părinți la serviciu (părinți care nu sunt în telemuncă), precum și a copiilor proveniți din familii monoparentale, ai căror părinți sunt și ei la serviciu. Scrie pe pagina de Facebook, PNL Sector 2
Astfel, de luni până vineri, în prima parte a zilei, între orele 8.00-13.00, copiii cu vârste între 5 - 14 ani își vor putea petrece timpul liber într-un mod atractiv, adecvat vârstei. Copiii vor beneficia de supraveghere din partea personalului specializat, precum și de activități educaționale – jocuri creative, vizionarea de spectacole, lucru manual, exerciții de dezvoltare personală. Grupele vor fi formate pe categorii de vârstă, respectându-se toate măsurile de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu COVID-19.
Proiectului s-au alăturat,  voluntari, profesorii de la Centrul Educațional Educatie la puterea 2  PNL Sector 2, actorii din cadrul Comisiei de învățământ, cultură, tineret și sport PNL Sector 2  și doamna senator Monica Cristina Anisie, președinta PNL Sector 2. Cei interesați sunt  rugați  să sune la numărul de telefon 0722 103 009,  unde reprezentanții Centrului Cultural UNESCO ,,Mihai Eminescu" vor oferi toate detaliile necesare! Mai mentioneaza sursa citata.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.