Premium
Digi24:
Grupările politice (de obicei islamice, văzute de soldați ca fiind în contradicție cu viziunea lui Kemal Ataturk pentru o Turcie secularizată) ajung să aibă din ce în ce mai multă influență. Tensiunile cresc, de multe ori însoțite de mișcări de stradă violente. Apoi intervine armata, care consideră că restabilirea ordinii și revenirea la principiile statului secular face parte din atributele sale constituționale.
De data asta lucrurile au funcționat diferit.
În urma unor procese fictive intentate ofițerilor adepți ai statului secular, Președintele Recep Tayyip Erdogan a reușit să reconfigureze ierarhia militară și să plaseze oamenii săi loiali la vârful acesteia.
În timp ce țara se confrunta cu un val de atentate teroriste și cu provocări economice, nu s-a observat vreo neliniște sau opoziție din partea armatei la adresa lui Erdogan. Din contră, reconcilierea recentă a lui Erdogan cu Rusia și Israel, precum și aparenta intenție de a se retrage din războiul civil din Siria, au reprezentat cel mai probabil un motiv de relaxare printre ofițerii turci de rang înalt.
Puciștii amatori
Nu mai puțin surprinzător a fost și comportamentul de amatori al puciștilor, care au reușit să-l captureze pe Șeful Statului Major, însă par să nu fi făcut un mare efort pentru a-l captura pe Erdogan (sau vreun lider politic important).
Posturile de televiziune importante au emis ore în șir, iar atunci când soldații au intrat în studiouri, incompetența lor a fost aproape comică.
Avioanele militare au mitraliat civili și au atacat Parlamentul — un comportament destul de atipic pentru militarii turci (în afara zonelor de insurgență kurdă).
Rețelele sociale au fost împânzite cu poze ce arată soldați descurajați (și aparent confuzi), scoși cu forța din tancuri și dezarmați (sau chiar mai rău) de către mulțimi formate din civili agresivi — scene pe care n-am crezut că o să le văd vreodată într-o țară ce a ajuns să urască loviturile de stat, dar care-și iubea soldații.
Cine au fost puciștii
Erdogan s-a grăbit să-l acuze pe fostul său aliat și actual dușman, clericul exilat pe nume Fethullah Gulen, care conduce o mișcare islamică semnificativă din suburbiile orașului Philadelphia. Deși ar trebui să privim aceste acuze cu o doză de scepticism, ele sunt mai pertinente decât par.
Știm că există o influență gulenistă semnificativă în rândul cadrelor militare (fără care acțiunile anterioare ale guvernului împotriva ofițerilor turci de rang înalt - așa-numitele cazuri Eregenekon și Sledgehammer - nu ar fi avut loc). De fapt, aramata reprezenta singurul bastion gulenist ce încă rezistă în Turcia, după ce Erdogan a înlăturat simpatizanții mișcării din sistemul judiciar, poliție și instituții media.
Mai știm că Erdogan pregătea o amplă acțiune de înlăturare a guleniștilor din rândurile armatei. Câțiva ofițeri fuseseră deja arestați, fiind acuzați de falsificarea unor dovezi folosite în procese judiciare și se zvonea că urma să înceapă vânătoarea guleniștilor după întrunirea de luna viitoare a Consiliului Suprem de Apărare.
Prin urmare, guleniștii aveau motivul, iar sincronizarea evenimentelor pare a sugera implicarea acestora.
Ironia supremă constă în faptul că Erdogan se temea de o lovitură de stat din partea seculariștilor, dar e posibil ca aceasta să fi venit dinspre foștii săi aliați — care au fost, la rândul lor, responsabili pentru mai multe planuri de a da lovituri de stat împotriva lui Erdogan.
Pe de altă parte, o lovitură de stat sângeroasă pare a nu fi conformă cu modul de operare tradițional al mișcării Guleniste, care preferă manipulările din culise, nu violența explicită.
Lovitura poate să fi fost însă o ultimă tentativă disperată de redobândire a puterii, dat fiind că guleniștii se așteptau să piardă ultimul lor bastion semnificativ din Turcia.
Ziarul Financiar:
În ciuda faptului că România are cea mai mare creştere economică din Europa (4,3% în T1), iar multinaţionalele şi companiile româneşti caută nonstop angajaţi, aproape 90.000 de români au aplicat în ultimele trei luni pentru un loc de muncă în străinătate, o treime dintre aceştia reprezintând cea mai bună forţă de muncă de pe piaţă, tineri cu vârste între 25 şi 35 de ani.
Datele privind plecările au fost furnizate de Tjobs, compania care oferă soluţii pentru persoanele care îşi caută un loc de muncă peste hotare.
„Tinerii de peste 25 de ani care vor să plece din ţară să muncească sunt absolvenţi de facultate. Principalul motiv pentru care aleg să plece este acela că termină facultăţi cu profiluri care nu le asigură locuri de muncă sau sunt foarte puţine poziţii deschise pe piaţa muncii“, spune Raluca Peneş, HR Coordinator în cadrul companiei de externalizare de servicii de HR Smartree România.
Ea adaugă că există totuşi şi persoane care aleg să emigreze, deşi găsesc şi în România un loc de muncă pe profilul lor, însă acesta este mai prost plătit decât în străinătate.
La un salariu de 1.000 de euro brut, România ar pierde circa 1 mld. euro pentru cele 90.000 de persoane care vor să plece în căutarea unui salariu mai bun şi a unui nivel de trai pe măsură, deşi în România sunt multe poziţii deschise în producţie sau retail. Salariile sunt însă de 4-5 ori mai mici, motiv pentru care investitorii locali afirmă că nu găsesc forţă de muncă.
Mai mult, tinerii aleg să lucreze în străinătate pentru joburi cum sunt cele de şoferi de taxi sau tir, barmani sau ospătari, chiar dacă au studii superioare şi ar putea să îşi găsească în ţară un loc de muncă specializat.
Comparativ cu statele membre ale Uniunii Europene, România are printre cele mai mici salarii medii pe economie de numai 464 de euro pe lună, pe când salariul mediu la nivelul ţărilor membre UE este de peste 2.300 de euro net pe lună, adică de cinci ori mai mult decât în România.
