DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

De ce a pierdut Gabriela Firea alegerile?

arhiva personala
Anton Pisaroglu

Consultanță politică se practică în lume dintotdeauna, printre primele documente istorice care fac referire la aceasta numărându-se o scrisoare datată de peste 2000 de ani, care ne arată că esențialmente lumea nu s-a schimbat, principiile și percepția publicului fiind cam aceleași.

Este vorba despre o scrisoare adresată lui Cicero, cu prilejul candidaturii acestuia la o funcție de Consul în Imperiul Roman, în care fratele său îl sfătuia  să se prezinte ca un om nou, ca un om care luptă împotriva corupției, pentru a izbândi. Ei bine, iată-ne la București, pe 27 septembrie 2020, când omul nou a câștigat Primăria Capitalei, în baza acelorași principii străvechi.

Într-o campanie electorală lucrezi, în mare parte, cu percepții, nu doar cu adevăruri. Afirmația “adevarul este unul singur” devine una foarte fluidă, se relativizează într-o campanie electorală, în funcție de publicul țintă. În fapt, s-ar putea reformula ”fiecare cu dreptatea lui”, important devenind doar modul în care reușește să o prezinte astfel încât să fie percepută de publicul țintă exact așa cum îți dorești. Aici intervine, însă, experiența și talentul consultantului politic.

Avea toate ingredientele pentru a câștiga

Gabriela Firea e o persoană completă: femeie de carieră bine conturată, mamă și soție devotată, elegantă, feminină, carismatică și comunicatoare extrem de abilă. Dacă ar fi avut o campanie coerentă, cu mișcări strategice bazate pe date sociologice, dar și o bună echipă de campanie, nu ar fi pierdut aceste alegeri în fața lui Nicușor Dan.

Firea a avut mixul de ingredientele câștigătoare: 4 ani de mandat,cateva proiecte finalizate, este o comunicatoare excelentă, resurse financiare atât din partea PSD cât și ale Primăriei Capitalei, expunere majoră în mass-media precum și “glonțul de argint”, inregistrarea cu Nicușor Dan, care a generat valuri.

Și, totuși, rămâne întrebarea de ce nu a funcționat strategia echipei de consultanți a Gabrielei Firea?  Pentru că a existat o astfel de echipă, desprinsă din faimoasa companie Cambridge Analityca, de altfel, o companie ce a fost implicată în multe proiecte controversate, la nivel mondial. Fie din snobism ori lipsă de încredere în specialiștii autohtoni, politicienii contractează din ce în ce mai adesea serviciile unor consultanți străini despre care probabil cred că dețin rețete garantat câștigătoare. Gestul lor îi plasează, din start, în dezavantaj pentru că aceștia, neavând percepția nativă a particularităților socio-culturale autohtone, concep strategii greșite.

De aceea, percepția generală asupra campaniei duse de Gabriela Firea a fost aceea de incoerență, rezultatul, poate, a luptei de orgolii din interiorul staff-ului, unde existau, în mod cert, mai mulți “decision makers”. Așa s-ar explica seria de greșeli tactice.

Bădulescu, “agent electoral” pentru Nicușor Dan

Apariția viceprimarului Bădulescu la prima conferință de presă a lui Nicușor Dan, circul ieftin pus în scenă de acesta, a scos din anonimat lansarea candidaturii lui Nicușor Dan. Practic, Bădulescu a acționat ca un veritabil agent electoral al lui Nicușor Dan, ca un propulsor. Primul, și cel mai logic gând, atunci, a fost că Firea este sabotată din interior, iar Bădulescu îi face jocurile lui Nicușor Dan. Fără spectacolul lui Bădulescu, lansarea lui Nicușor Dan, așa cum este el, calm, necombatant, fără “caterincă” și fără a lansa atacuri politice murdare, ar fi fost, probabil, o știre, în jurnale, undeva spre final, la capitolul “și altele”. Așa, a ajuns în “prime-time” și a fost “breaking news”.

Daniel Florea l-a transformat în victimă pe Nicușor Dan

Și lucrurile nu s-au oprit aici, deci nu a fost un…accident. A urmat o altă greșeală tactică comisă de Daniel Florea, care a folosit mașinile Primăriei Sectorului 5 pentru ai disturba conferința lui Nicușor Dan. Iarăși “breaking news”, iarăși “cap de afiș” în toată mass-media, iar publicul a început din ce în ce mai mult să îl perceapă pe Nicușor Dan ca pe o victimă, un tip cu o atitudine decentă. Schematic, totul a devenit simplu, “Așa, DA! Așa, NU!”. În plus, victimele, la nivel emoțional, generează empatie în rândul publicului. Foarte puțină lume simte solidaritate cu agresorul.

Acuzațiile lui Gușă, strategie ieftină, cu efect de bumerang.

De asemenea, un atac din interiorul PSD, o tactică greșită în campania lui Firea a constituit-o și ieșirea consultantului politic, social-democratul Cozmin Gușă, când l-a acuzat pe Nicușor Dan că ar fi gay. Practic, încercând să o ajute pe Firea (solicitat sau nesolicitat), Gușă a apelat la o strategie ieftină, o metodă pe “stil vechi”, care, în 2020 a generat efectul invers față de cel scontat. Să înfierezi cu mânie proletară așa ceva, nu mai prinde, pentru că mare parte a electoratului, și, mai ales a electoratului tânăr, are o altă viziune mai libertină din punct de vedere sexual, sunt mult mai toleranți cu membrii comunităților LGBT, iar acest atac josnic i-a consolidat lui Nicușor Dan imaginea de victimă.

Dansul Jerusalema și gimnastica au aruncat-o în  penibil

O altă strategie greșită, din campania lui Firea, o constituie încercările de a se prezenta, împreună cu soțul, Florentin Pandele, primarul din Voluntari, ca doi oameni absolut normali, care dansează pe  melodia  Jerusalema,  fac gimnastică etc. Nu au reușit să facă altceva decât să devină penibili. În ultima vreme din ce în ce mai mulți politicieni, din dorința de a fi populari ajung să facă lucruri trăsnite, care nu îi caracterizează, uitând că autenticitatea este extrem de importantă. Echipele de campanie pot face mici “retușuri”, pot face recomandări, dar toate trebuie să fie croite pe profilul candidatului.

Dezvăluirea cu Nicușor, aruncată  în derizoriu de…farfuria cu tort

Totul a culminat cu ceea ce Firea și echipa ei au considerat a fi asul din mânecă, un soi de “glonțul de argint” și cu modul neinspirat în care au ales să-l livreze publicului. Doar niște amatori ar fi putut face o pleiadă de  greșeli atât de flagrante, în niciun caz o echipă de campanie formată din profesioniști. Au ales să facă publică înregistrarea cu Nicusor Dan într-o zi în care focusul tuturor era pe deschiderea școlilor, deci exista un “subiectul zilei”, de mare interes, fiind dificil să-l genereze ei pe al doilea. Mai mult, modul în care a fost prezentată filmarea, oarecum “la mișto”, cu ”dezvăluitoarea” mâncând tort, a diminuat mult din efectul așteptat. Practic, a bagatelizat totul, a aruncat în derizoriu. Pe scurt, cei care au lansat pe piață “subiectul” l-au și sufocat.

Cuplul Firea-Pandele și poza cu copiii din prima zi de  școală

In aceeași zi, Firea și-a anulat “glonțul de argint” printr-o mișcare dezastruoasă: a postat pe social media o fotografie din prima zi de școală, cu soțul și copiii, în clasă. Toți fără măști de protecție. Instantaneul cu pricina a creat un val de revoltă în rândul publicului, în condițiile în care aceeași scenă emoționantă și-au dorit mii de părinți să o trăiască alături de copiii lor, în prima zi de școală. Aici, efectul a fost devastator. Și-au dat singuri ”la temelie”. Ceea ce, probabil, se dorea a fi o imagine de familie cu care să se identifice electoratul, cu doi părinți politicieni care vin, ca niște muritori de rând, alături de copiii lor, în prima zi de școală, a arătat de fapt că, în ciuda pandemiei de COVID, privilegiile există. Și pentru a ieși din situația penibilă cuplul Firea-Pandele împreună cu echipa de campanie au conceput niște explicații alambicate și neplauzibile, pe care nici ei nu le-ar fi crezut.

Canalul de transmitere a filmării cu Nicușor Dan, o alegere neinspirată

Surprinzător a fost și faptul că Firea și echipa ei au ales să facă publice acele înregistrări cu Nicușor Dan prin intermediul Danei Budeanu, aceasta fiind asumată fără echivoc drept membru al echipei de campanie a Gabrielei Firea. Aici se devoalează cel mai acut lipsa de experiență a echipei din spate. Astfel de atacuri trebuie calibrate sub toate aspectele, milimetric: trebuie asigurate simultan contextul, timing-ul, vectorii de multiplicare, canalele de distribuire, toate acestea trebuind să fie cât mai credibile, respectate și, mai ales, imparțiale, pentru ca efectul obținut să fie cel scontat.

Pe lângă timing-ul greșit și alegerea neinspirată a canalului prin care filmarea a fost făcută publică, Firea și echipa ei au omis un lucru esențial: este foarte dificil să atribui o etichetă negativă unui contracandidat, in ultimile 2 saptamani de campanie, dacă acest atribut negativ nu este preexistent în percepția maselor. Iar, în studiile sociologice făcute, Nicușor Dan nu a fost identificat cu atributul de corupt.

Dimpotrivă, “caracatița Firea – Pandele” a fost mult mai eficientă din sens opus, pentru că, în percepția publică această “caracatiță” există, iar echipa lui Nicușor Dan nu a avut de făcut altceva decât să confirme, să-i confere o identitate vizuală.

În contraatac, staff-ul de campanie a Gabrielei Firea a reușit, cu greu, să urnească mașinăria de propagandă din televiziunile cu orientare de stânga, în final, neavând efectul scontat, dintr-un motiv clar: nu au arătat nici măcar o urmă de imparțialitate și echidistanță. Și în acest caz, Firea și echipa ei au marcat în propria poartă, tactica lor motivând și radicalizând și mai mult electoratul lui Nicușor Dan.

Supra-expunerea a dus la saturație

O altă greșeală majoră, de începător, nepermisă la un politician de calibrul Gabrielei Firea, a fost supra-expunerea pe televiziune, ceea ce a dus electoratul la saturație. Pe orice canal tv ai fi zapat, dădeai, aproape invariabil, de Gabriela Firea. Sau, dacă nu era invitată, în direct, măcar se difuza un clip de promovare a ei. Devenise un soi de specialistă “în orice”, aborda degajat toate subiectele, era expertă în sănătate, termoficare, testare, guvern, infrastructură, economie.......etc.

Dacă se canaliza pe Băsescu, scăpa de Nicușor Dan, cum a scăpat Dăncilă de Barna

Nici de intrarea în cursa pentru Primăria Capitalei a lui Traian Băsescu nu au știut să profite Gabriela Firea și echipa eu. Ca niște amatori, nu au reușit să valorifice momentul, ci doar au sperat că votanții vor…migra, pur și simplu, de la Nicușor Dan, către Băsescu. Realitatea a dovedit că lucrurile nu stau chiar așa și că niciun un om politic nu este proprietar de voturi, în afară de cele ale activiștilor de partid, care sunt direct interesati de victorie. Firea ar fi trebuit să-l atace pe Băsescu și să-l ignore pe Nicușor Dan, dacă dorea polarizarea votanților.

Nicușor Dan ar fi rămas în umbră, ar fi vrut să se lupte, dar nu ar fi avut cu cine.

Un exemplu în acest sens este strategia care a fost folosită în campania PSD pentru alegerile prezidențiale, când lupta a fost clară între Iohanis și Dăncilă, iar Barna a fost complet ignorat.

Un lucru este cert: descurajată de acest eșec, Firea ar face cea mai mare greșeală dacă ar ieși din politică, tocmai acum când a atins un anumit nivel. Gabriela Firea si Viorica Dancila fiind singurii lideri din Psd, cu foarte multe voturi in spate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.