Este o întrebare pe care mi-o tot pun, cel puțin în fiecare an, la Paști și la Crăciun: De ce nu pot toți creștinii să sărbătorească în aceeași dată marile sărbători? Este o convenție sărbătorirea în fiecare an a nașterii lui Isus și a învierii sale și ar fi așa de normal să le sărbătorim toți creștinii în aceeași zi!
Sigur că noi, oamenii obișnuiți, nu putem să decidem asta, dar cei care au putere decizională în marile religii ar trebui să o facă. Ar trebui să înțeleagă că azi, când foarte multe persoane, din ce în ce mai multe, se declară atee, faptul că aceste mari sărbători nu pot fi sărbătorite în aceeași zi este un alt element care îi convinge de faptul că fac bine să nu creadă.
Să ne imaginăm cum în zilele noastre, odată cu globalizarea, cu mișcările masive de populație dintr-o parte în alta a Pământului, cu amestecul persoanelor de naționalități diferite și cu diverse religii, cu căsătoriile mixte, oamenii se găsesc în situația de a sărbători, ca mine, de altfel, Paștele sau Crăciunul în date diferite.
Eu, româncă ortodoxă, lucru pe care căsătoria cu un italian sau obținerea cetățeniei italiene nu l-a schimbat, sunt pusă în situația de a sărbători de două ori Paștele. Oare poți să simți cu aceeași intensitate magia evenimentului de două ori, la distanță de o săptămână sau de mai multe săptămâni? Același lucru se întâmplă în cine știe câte alte familii și în multe altele se întâmplă și la Crăciun. Și când e vorba de oameni mari ar putea fi acceptat. Dar când sunt și copii la mijloc?
Este evident că simțirea luminii care se răspândește asupra noastră este atenuată din această cauză, cum este atenuată și pentru că, de exemplu, locuind în aceeași clădire, pe aceeași stradă, în aceeași localitate cu alte persoane de care te leagă sentimente de bună vecinătate, de prietenie, tu sărbătorești același lucru cu o săptămână înainte sau după acele persoane.
Este foarte clar că aceste mari sărbători devin, în acest caz, mai mult prilej de a sărbători cu trupul decât cu sufletul, este evident că în acest fel are loc o desacralizare a sacrului. Și oare numai pe mine mă doare sufletul pentru asta? Oare mai-marii creștinătății nu au înțeles sau nu vor să înțeleagă lucrul acesta?
Știu că au venit propuneri și din partea lor, dar se pare că nu reușesc să se pună de acord pentru că cineva ar trebui să-și calce pe mândrie și să accepte ca dată valabilă pentru a sărbători data pe care a stabilit-o celălalt. Dar oare lucrurile acestea nu sunt pentru oamenii mărunți? Nu ar trebui cei mari să dea un exemplu de bună înțelegere și de toleranță celor mici? Ar fi așa de frumos să o facă!
Ar fi fost în acest an un prilej foarte bun ca religiile să deschidă ferestrele unele spre altele și să își dea mâna, să ne rugăm toți, împreună, pentru că ar fi fost, poate, mai ușor să ne facem auzit necazul și să ne obținem salvarea. Știm că unde-s mai mulți e mai multă forță, iar lucrul acesta trebuie să fie valabil și în rugăciune.
O vorbă românească spune că ”cel mai deștept cedează” și mi-ar plăcea să văd, cât mai curând, care dintre acei mari oameni va dovedi că este un exemplu de toleranță. Dacă Isus a spălat piciorele celor mai prejos decât el, arătându-se astfel servitorul lor, poate și sfinții zilelor noastre ar putea să accepte o părere a celuilalt. Nu-i așa?
de Lucia Ileana Pop
Comentează