DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

De ce democrații suedezi se opun aderării României în Schengen: 'Sunt deficitele grave în activitatea lor în lupta împotriva corupţiei şi crimei organizate'

Shengen Visa
Nu schengen

Majoritatea din Parlamentul suedez va susţine aderarea Bulgariei şi României la Schengen, au declarat deputaţii din regat aflaţi în vizită la Bruxelles, relatează Rador.

Deputatul suedez Ida Karkiainen a declarat că Partidul Social-Democrat Suedez va sprijini aderarea Bulgariei şi României la Schengen. Vestea a fost anunţată în urmă cu câteva zile de socialiştii bulgari în Parlamentul European, după discuţii cu colegii lor din Suedia: "Ne-am schimbat poziţia, după ce am primit mai multe informaţii despre munca depusă. Este vorba despre problemele critice în legătură cu Schengen de care s-au ocupat atât Bulgaria, cât şi România. Am văzut că s-a depus mult efort. Prin urmare, am făcut o nouă evaluare şi acum aprobăm aderarea Bulgariei şi României", a precizat Ida Karkiainen. Erik Ottosson de la Partidul Moderat al prim-ministrului Ulf Kristersson şi-a exprimat, de asemenea, sprijinul. "Întreaga opoziţie a Suediei susţine Bulgaria şi România", a menţionat Jan Riise, deputatul Partidului Verzilor.

Partidul Democraţii Suedezi, care nu participă la guvernare, dar sprijină Guvernul, continuă să se opună aderării celor două state. Deputatul Victoria Tiblom a menţionat: "Bulgaria şi România nu sunt pregătite pentru aderarea cu drepturi depline la Schengen. Principalul motiv pentru aceasta sunt deficitele grave în activitatea lor în lupta împotriva corupţiei şi crimei organizate, precum şi în lipsa de securitate juridică. În opinia noastră, cetățenii acestor ţări abuzează şi de directiva existentă privind libera circulaţie, ceea ce duce la probleme serioase pentru ordinea şi securitatea publică în ţara noastră. De aceea, nu putem susţine poziţia partidelor din guvern pentru aderarea lor la Schengen. Şi nu suntem pregătiţi pentru mutarea frontierelor externe ale Schengen spre Ucraina, din cauza riscurilor evidente pentru UE, cum ar fi, de exemplu, contrabanda de arme".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.