Premium
Robotul umanoid Sophia a primit de curând cetățenie în Arabia Saudită. Tot de curând, în India, Sophia a fost cerută și în căsătorie (deocamdată a refuzat).
La primirea cetățeniei în Arabia Saudită, robotul a răspuns unor întrebări simple și a spus că este „foarte fericit” când este înconjurată „de oameni deștepți care se întâmplă să fie și bogați, și puternici.”
De atunci, robotul se află într-o permanentă campanie de marketing în jurul lumii, și a fost folosit pentru a face reclamă pentru turismul în Abu Dhabi; pentru un smartphone; pentru un serial de pe Channel 4; și pentru un card de credit. În același timp, 150 de experți în medicină, robotică, inteligență artificială și etică au trimis o scrisoare deschisă către Comisia Europeană în care au numit inițiativele de a le acorda roboților drepturi egale cu cele ale oamenilor drept „nepotrivite”, „ideologice, prostești și non-pragmatice”; experții au arătat că aceste inițiative vor avea un efect direct asupra drepturilor omului.
Cât de umană este Sophia? Chiar creatorul și programatorul ei, David Hanson, recunoaște că „dezvoltarea ei e mai degrabă asemănătoare cu cea a unui bebeluș decât cu cea a unui adult cu o conștiință și un intelect care ar putea să fie recompensate, în mod fezabil, cu un set complet de drepturi.” Cu toate acestea, el speră că oamenii se vor putea căsători cu roboții până în 2045.
Până să vorbim despre căsătorii cu roboții, chiar ideea că dezvoltarea Sophiei este asemănătoare cu aceea a unui bebeluș uman reprezintă o exagerare grosolană – copiii, spre exemplu, au o inteligență umană; Sophia nu are o formă de inteligență umană. Prăpastia dintre „inteligența” programată, în stadiul ei actual, și inteligența umană nu este de ordinul milimetrilor sau al centimetrilor – este de ordinul anilor-lumină. Vorbim nu doar despre o prăpastie în ceea ce privește performanța, ci despre un salt ontologic între un program pe calculator și inteligența vie a unui om. În lumea științifică nu există, în acest moment, un consens cu privire la ce este inteligența umană – unii spun că, în direcția actuală a cercetărilor, inteligența artificială nu va putea niciodată să se apropie de cea umană, deoarece o inteligență funcționează nu prin operații și simboluri, ci în interiorul unui corp și prin interacțiune cu un mediu fizic anume (link aici către o cercetare pe această temă). Alții spun că, în fapt, inteligența umană nu va putea să fie concurată niciodată de vreun AI, deoarece omul nu este doar minte și materie, iar sufletul omului nu va putea să fie capturat sau reprodus niciodată pe un calculator.
Cât despre ideea de a te căsători cu un robot – există aici câteva probleme morale majore. Foarte scurt: scopul căsătoriei este în esență unul altruist; a te căsători cu o mașină, care prin definiție nu poate procrea, reprezintă opusul acestui scop – reprezintă urmărirea egoistă a propriei plăceri. În plus, cum își va da robotul consimțământul? Va fi acesta un consimțământ real, sau va fi răspunsul unei programări menite să vândă mai mulți roboți „pentru sex”? (New York Times se aruncă în niște speculații amuzante într-un articol pe această temă).
De ce este așa de populară Sophia – și de ce cred așa de mulți în ea? În primul rând, din cauza aspectului exterior și al mimicii, care emulează, într-o anumită măsură, aspectul exterior și mimica umane; este doar o chestiune de aparență, deoarece „umanitatea” Sophiei rămâne în cea mai mare parte la exterior. În al doilea rând, deoarece este un instrument eficient de marketing, și nu doar pentru a vinde telefoane mobile. Este un instrument de marketing pentru anumite ideologii la modă, pe placul unora dintre acești oameni bogați și puternici pe care i-a complimentat Sophia; ideologii precum feminismul și „redistribuirea sexului”, despre care vorbește New York Times. „Redistribuirea sexului” este, cum altfel, vechea idee de „redistribuire a femeii” a troțkiștilor, doar că acum este transpusă asupra roboților; pentru cine nu își mai amintește, în anii ’20 ai secolului trecut bolșevicii au încercat în Rusia un experiment social prin care femeile erau asignate pe baza unui „bon de dragoste” – astfel încât fiecare bărbat avea „dreptul” la un act sexual cu o femeie „comunizată” pe zi (detalii aici). În al treilea rând, în Sophia își găsește expresie visul utopic că, prin tehnologie, omul va putea să se îmbunătățească pe sine – până în punctul în care va putea chiar să învingă moartea biologică, în trupul unui cyborg sau al unei mașini; vis care poartă numele de transumanism, și care este utopic din toate motivele expuse mai sus (Sophia rămâne, în fapt, o mașină, la milioane de ani-lumină distanță de statutul ontologic al omului).
Este interesant și că Arabia Saudită a oferit cetățenia unei mașini, în timp ce mulți muncitori care au trăit deja timp de trei decenii în aceeași țară nu au nici o șansă să primească cetățenia. Până la sfârșitul anului trecut, femeile din Arabia Saudită nu aveau voie să conducă mașinile, și în continuare femeile trebuie să le ceară permisiunea unor rude de sex masculin să părăsească casa, să obțină un pașaport sau să se căsătorească. Interesant este și că, tot la sfârșitul anului trecut, Comitetul Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului a exclus, în mod formal, copiii nenăscuți de la dreptul la viață – în condițiile în care dreptul la viață este cel mai important drept al unei ființe umane. Și în care peste 100 de guverne și de organizații au cerut recunoașterea dreptului la viață al copilului nenăscut; printre aceste guverne s-au numărat Guvernul Polonez și Guvernul Statelor Unite. Spre deosebire de Sophia, care a fost și ea comparată cu un bebeluș, se pare că bebelușii umani trebuie să ajungă la un grad arbitrar de dezvoltare înainte ca drepturile lor să li se recunoască. Un filmuleț despre gândirea de tip magic a UN aici.
Între timp, rămânem și cu acest paradox în minte: Robotul Sophia a primit cetățenia în Arabia Saudită – practic în aceeași săptămână când Națiunile Unite le-au refuzat copiilor umani nenăscuți recunoașterea dreptului fundamental la viață.
