Cineva a stins lumina peste civismul românesc, lăsând în loc o pușculiță de zgomot politic. Proiectul de lege adoptat recent de Senat, care obligă organizațiile neguvernamentale să își declare public donatorii cu stipendii de peste 5000 de lei, a declanșat o criză colectivă de isterie în rândul rețelei de ONG-uri de tip #rezist.
De la UM la ANAF: drama "civililor" civici și traseul banilor
Cică transparența financiară le ucide libertatea de asociere.
Din păcare, cretinismul argumentației expune aceeași ipocrizie deja consacrată, demonstrând că cele mai vizibile structuri ale sectorul asociativ au abandonat de mult misiunea fundamentală în favoarea jocurilor de putere.
De la filantropie la business politic
Civismul autentic s-a născut pentru a suplini neputința sau absența statului acolo unde conta cel mai mult. El însemna protecție socială reală, sprijin concret pentru persoanele cu dizabilități și asistență pentru minorități economice, oprimate sau lăsate în urmă de autorități, să planteze arbori sau să ceară reglementări pentru vreun domeniu ignorat.
Acesta era rolul asociațiilor, exceptându-le pe cele profesionale sau științifice, desigur: să aducă soluții acolo unde instituțiile eșuau. Sau să pună pe tapetul dezbaterilor locale probleme ale comunităților.
Astăzi, cele mai mediatizate structuri care își spun „societate civilă” au lăsat deoparte misiuni lăudabile, pentru a face loc agendei politice. Ele nu mai vor să ajute comunități, ci vor să scrie legi, să dărâme sau să impună guverne și să influențeze direct procesele electorale. În ciuda titulaturii "non-guvernamentale".
Ciomagul etic sau mineriada online
Consultate permanent de către decidenți impotenți, prezente non-stop la butoanele presiunii publice, aceste organizații s-au transformat în actori politici cu normă întreagă.
Diferența majoră este că, spre deosebire de partidele care fie le aplaudă, fie se tem de ele, nu sunt legitimate de vreun vot popular, prin urmare nu au nicio răspundere, nici măcar în fața naivilor utili, care preiau pe nemestecate lozincile inepte, instigările la ură sau sloganurile fasciste.
Control, hărțuire și standarde duble
Noua aristocrație a ONG-urilor nu se mulțumește doar cu un scaun la masa negocierilor, ci manifestă o poftă acută de control judiciar.
Pentru că cine poate pune cătușele, acela decide direcția, iar interesul s-a mutat pe controlul mecanismelor din instanțe, adesea sub paravanul luptei anticorupție sau, ironic și paradoxal, al "transparenței", "integrității" sau "drepturilor omului".
Paralel cu această asfixiere instituțională, personalitățile și entitățile care au trecut succesiv prin idolatria - urmată de iconoclasm - a unora precum Băsescu, Iohannis sau Nicușor Dan, practică permanent hărțuirea personalităților publice cu idei sau opinii "neconforme".
Cine acum un an nu vota cu Nicușor, era vândut rușilor și putinist. Astăzi, cine nu îl înjură pe același personaj e tot extremist, izolaționist și anti-reformator. Sună a disonanță cognitivă, dar atât pot "martorii lui Șora", secta dubioșilor cu ADN-ul modificat la girafă, de jandarmii dictatorului cu mustață la 10 august.
Oricine refuză încolonarea disciplinată, întocmai și la timp, în marșul public al "forțelor binelui", devine instantaneu ținta unor campanii agresive de discreditare și linșaj mediatic.
Bani mulți în joc, alertă europeană
Totuși, rezistența la control ridică semne de întrebare legitime asupra circuitului real al banilor. Organizațiile de acest tip colectează netransparent sume uriașe, refuzând să dezvăluie sursele exacte care le finanțează campaniile.
#reziștii politici au devenit instrumente perfecte în mâna creatorilor lor, în detrimentul agendei cetățenilor pe care, cică, i-ar reprezenta, fapt constatat și la nivelul UE drept risc major. Prin Directiva 2024/1640 și Regulamentul 2024/1624, Comisia clasifică oficial sectorul non-profit ca fiind vulnerabil la spălarea banilor și finanțarea terorismului, cerând ferm înregistrarea beneficiarilor reali.
Scurte considerente politico-ideologico-financiare
Prin urmare, legea votată în Senat nu face decât să aplice un principiu simplu și neutru: asociațiile trebuie să trimită la Ministerul Finanțelor o listă anuală cu veniturile și identificarea persoanelor care donează sume mai mari de 1000 de euro.
Deci panica generală nu confirmă distrugerea democrației, ci teama profundă că publicul va descoperi cine plătește, de fapt, muzica pe care dansează civismul de fațadă.
Acum, ce-i drept, planul utilizării ONG-urilor ca ghioacă politică are câteva decenii de când a demarat. Iar în acest răstimp, "democratizarea cunoașterii" (sau post-adevărul), în care idiotul satului a devenit lider de opinie, a facilitat delegitimarea generalizată a sistemului de actori politici, iar asta nu doar în România. De aici și succesul retoric al multor adunări care zbiară "în numele poporului".
Totuși, dacă avem atâtea instrumente de "integritate" pentru cei care exercită diverse funcții, pe principiul transparenței și responsabilității, atunci aceeași regulă trebuie aplicată și constatând efectele publice ale exercitării puterii în cetate de către "civili" și "civici".
Iar asta e o măsură blândă: la câte acțiuni specifice magistraților au la activ în justiție, le-ar putea fi limitate chiar și alte drepturi și să se poată pensiona mai devreme. Că doar mulți sunt obișnuiți cu sistemul soldei, de la UM.
