Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 14 iunie 2016, a inculpaților:
MLADIN ADRIAN, primar al comunei Jilava, judeţul Ilfov, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, spălare a banilor și fals în declarații,
CONSTANTIN MARIAN, administratorul unei societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, spălare a banilor și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (79 de acte materiale),
În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:
În luna aprilie 2010, inculpatul Mladin Adrian, care exercita funcția de primar al comunei Jilava, județul Ilfov, s-a înțeles cu inculpatul Constantin Marian şi cu o altă persoană, ca aceștia din urmă să înființeze o societate comercială în scopul de a obține contracte publice de la primăria comunei Jilava.
La scurt timp de la înființarea societății al cărei asociat cu o cotă majoritară de participare era Constantin Marian, în luna iunie 2010, la nivelul comunei Jilava, a fost inițiată licitația publică în vederea încheierii acordului cadru denumit,,lucrări de construcții civile – reparații și reabilitare construcții existente și execuție construcții noi” cu o valoare estimată de 9,5 milioane de euro.
Acordul cadru prevedea încheierea, în următorii patru ani, a mai multor contracte subsecvente cu societatea câștigătoare pentru 18 obiective de investiții de interes local la nivelul comunei Jilava.
Cum societatea nou înființată nu putea să îndeplinească criteriile de selecție stabilite de autoritatea contractantă pentru un acord cadru de asemenea anvergură, inculpatul Mladin Adrian a făcut demersuri, astfel încât să fie formată o asociere cu alte firme, al cărei lider să fie însă firma nou înfiinţată.
În urma licitației organizate a fost declarată câștigătoare asocierea de firme unde lider era societatea comercială a inculpatului Constantin Marian.
Ulterior, în baza acordului cadru, în perioada 2010 - 2011 între comuna Jilava prin primar, inculpatul Mladin Adrian și asocierea de firme reprezentată de inculpatul Constantin Marian s-au încheiat patru contracte subsecvente acordului cadru, în valoare de 3.271.607,59 lei, 2.593.258,29 lei, 1.454.654,48 lei și 1.087.914,66 lei.
În luna ianuarie 2011, la nivelul comunei Jilava, s-a desfășurat și procedura de achiziție publică, prin modalitatea cerere de ofertă pentru încheierea unui acord cadru de lucrări de arhitectură peisagistică în comuna Jilava, în valoare estimată de 3 milioane de euro.
Singurul participant la licitație a fost societatea reprezentată de inculpatul Constantin Marian, societate ce a fost declarată câștigătoare, deși nu îndeplinea nici una din cerințele minime de calificare prevăzute în documentația de atribuire.
Ulterior, în baza acordului cadru, în cursul anului 2011, între comuna Jilava prin primar, inculpatul Mladin Adrian și societatea respectivă, prin inculpatul Constantin Marian s-au încheiat patru contracte subsecvente acordului cadru în valoare de 67.352,88 lei, 1.112.569,95 lei, 1.593.932,77 lei și 962.184 lei.
Toate activitățile privind semnarea documentației din partea comunei Jilava cu ocazia procedurilor de achiziție publică, încheierea celor două acorduri cadru, încheierea și executarea celor 8 contracte subsecvente, cât și aprobarea și achitarea sumelor aferente acestora către societatea inculpatului Constantin Marian s-au făcut de către inculpatul Mladin Adrian, în calitatea acestuia de funcționar public, în temeiul atribuțiilor și prerogativelor funcției de primar al comunei Jilava.
În schimb, inculpatul Mladin Adrian a primit mită în bani și în bunuri de lux, toate în cuantum de 5.065.853,32 lei, după cum urmează:
-1.347.610,85 lei reprezentând sume de bani ridicate în numerar, în perioada 30 noiembrie 2010 – 16 decembrie 2011, de la ATM-uri din conturile bancare ale societății câştigătoare a contractelor, prin intermediul cardurilor bancare aflate la dispoziția inculpatului Mladin Adrian (corespunzătoare celor 556 de retrageri de numerar din ATM-uri)
-385.500 lei reprezentând sumele de bani ridicate de la ghișeul băncii în numerar de către inculpatul Constantin Marian și date ulterior direct inculpatului Mladin Adrian, în perioada 26 noiembrie 2010 – 09 decembrie 2011
-29.409,18 lei reprezentând plățile efectuate de inculpatul Mladin Adrian prin POS din conturile societății câştigătoare a contractelor
-3.303.333,29 lei reprezentând bunurile de lux achiziționate în perioada noiembrie 2010 - martie 2012 de către societatea inculpatului Constantin Marian, bunuri destinate construirii, amenajării și utilării imobilului inculpatului Mladin Adrian situat în comuna Jilava.
Cea mai mare parte a sumelor primite de către Mladin Adrian drept mită (cu excepţia plăţilor prin POS) au fost destinate construirii, amenajării și utilării în perioada noiembrie 2010 - martie 2012 a imobilului său situat în comuna Jilava.
După edificarea, amenajarea și utilarea imobilului, inculpatul Mladin Adrian a încheiat un contract de vânzare-cumpărare prin care a simulat că l-a vândut unei persoane din familie, cu suma declarată de 150.000 de euro. În realitate, cumpărătorul nu a plătit nici o sumă de bani, contractul fiind fictiv și încheiat în scopul ascunderii originii ilicite a bunului edificat pe numele inculpatului Mladin Adrian.
În anul 2012, împotriva societății administrate de inculpatul Constantin Marian s-a formulat o cerere de intrare în insolvență.
În aceste condiții, inculpatul Constantin Marian a întocmit mai multe înscrisuri în fals pentru a justifica retragerile de numerar și bunurile ce reprezintă obiectul infracțiunilor de luare și dare de mită. Astfel, inculpatul Constantin Marian a întocmit convențiile datate 16.04.2013 și 15.05.2013 și mai multe facturi fiscale, toate înscrisuri sub semnătură privată cu caracter fals.
Inculpaților li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 15 iunie 2016, inculpații MLADIN ADRIAN şi CONSTANTIN MARIAN urmează să fie prezentaţi la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
De ce l-a reținut DNA pe primarul din Jilava. Dezvăluiri despre mita de milioane
București
9°C
Articole Similare

36
Alexandru Rogobete îl apără pe Nicușor Dan în scandalul cu #rezist pe șefii Parchetelor:Este opusul oricărei forme de aroganță
36

353
Începe procesul lui Netanyahu: premierul israelian e acuzat de corupție
353

543
Marea reformă a lui Bolojan. Preşedintele CJ Dâmboviţa spune că instituția trebuie să mai angajeze încă 200 de oameni
543

1.775
Scandalul Dan - #rezist pe șefii Parchetelor - Judecătoarea Stoicescu îl cheamă pe Tudor Chirilă la Timișoara: Dau o pălincă
1.775

1.344
Statele Unite vor acțiune imediată de la Europa: Au câteva zile să prezinte planuri concrete pentru asigurarea securițății Strâmtorii Ormuz
1.344

840
Apele Române au aplicat amenzi de milioane după sute de controale: inspectorii au descoperit nereguli grave
840

1.221
Liderii liberali îl bagă în față pe Nicușor Dan și somează PSD să nu îl debarce pe Bolojan: PNL e partidul reformelor!
1.221

3.561
Fierbe Orientul Mijlociu! Președintele Iranului e pe cale să suspende negocierile: „Sunt lipsite de sens” / Motivul invocat
3.561

2.023
Dosar greu la DNA: Fost deputat, trimis în judecată pentru o schemă cu smartphone-uri și beneficii personale; locțiitorul său a continuat-o
2.023

2.126
Teodor Baconschi stinge revolta contra lui Nicușor Dan: Unde sunt acești nedreptățiți campioni ai justiției penale?
2.126

1.400
Şeful agenţiei pentru energie atomică din Iran respinge restricțiile privind uraniul: "Dorinţele deşarte ale dușmanilor noștri vor fi îngropate"
1.400

1.217
Dragoș Damian: Florin Barbu, te iubesc pentru că te bați pentru fermierii români! Fiecare Ministru trebuie să se bată pentru fabricile, uzinele și combinatele din România
1.217

1.980
VIDEO Miliardarul Rinat Akhmetov, la Arena Națională: 'A fost prietenul meu'. Ultimele ore în care cei care l-au admirat pe Mircea Lucescu își pot lua adio de la marele antrenor
1.980
















Comentează