În teorie, imunitatea parlamentară protejează Parlamentul (nu parlamentarii) contra abuzurilor puterii judecătorești. În lipsa ei ar fi posibil, tehnic vorbind, ca un procuror entuziast să rețină suficienți parlamentari ca să poate influența soarta unui vot. Un asemenea act nu ar fi cu totul fără precedent. Un procuror zelos deja a încercat la un moment dat sa impună niște condiții de control judiciar care l-ar fi împiedicat pe Sebastian Ghiță să ajungă la sediul Parlamentului.
În practică, există efecte perverse majore. În mod natural profesia politică atrage narcisiști și oameni însetați de putere. Cu legislația imunității se adaugă și persoane care doresc să scape de rigorile legi.(Deși, din acest punct de vedere, poziția de ministru oferă protecție considerabil mai reală).
De ce rezistă deci imunitatea? Cetățenii o urăsc, partidele suferă electoral, imaginea Parlamentului suferă și ea și, până la urmă, „imunitatea” nu te apără de urmărirea penală. Acest articol încearcă să arate că ridicarea imunității are, de fapt, mai puțini partizani adevărați decât suntem tentați să credem.
Parlamentarii
Este evident că parlamentarii care se știu cu infracțiuni nepedepsite la activ susțin imunitatea. Nu trebuie să vă explic eu asta. O protecție redusă este mai bună decât nimic. Dar parlamentarii onești? O să vă spun o poveste.
Stăteam la o bere cu A și B, activi în societatea civilă. Și spune A: „îmi plăcea X, dar după Roșia Montană nu mai îmi place. În plus, discutam odată cu el și mi-a spus că ANI se specializează în șantaj. O mare dezamăgire.” „Nu știu de ANI”, răspunde B, dar Horia Georgescu chiar se ocupa cu șantajul pe baza informațiilor la care avea acces”. După niște ani, nu mulți, Georgescu doctorand al Academiei de informații omul care s-a ocupat de implementarea în ANI a cadrului legal privind informațiile clasificate, corifeu anti-corupție, a fost trimis în judecată în dosarul ANRP. Brusc, acuzațiile lui B și ale lui X par mult mai credibile.
Ce încerc să spun este că orice structură de complexitatea eșafodajului anticorupție va avea o parte întunecată, compromisuri tactice și decizii discutabile. Parlamentarii sunt în măsura de a vedea această parte cu mult înaintea noastră. Și, indiferent de interesul național, interesul rațional al parlamentarului cinstit este să se protejeze împotriva acestei părți întunecate.
Organismele internaționale
Un amic a săpat să găsească pozițiile relevante ale Comisiei de la Veneția. Citez:
„Comisia de la Veneţia consideră că regulile ce reglementează inviolabilitatea parlamentară nu sunt o parte necesară a unei democraţii moderne. Într-un sistem politic bine funcţional, membrii Parlamentului se bucură de o protecţie adecvată cu ajutorul altor mecanisme şi nu au nevoie de o imunitate specială de acest gen.”
Comisia spune ca se poate și fără imunitate. DAR asta se întâmplă în cazul unui sistem politici funcțional. Chiar și așa, imunitatea, fără a fi necesară, poate fi, eventual, utilă.
Cu alte cuvinte, mai va până când Comisia ar putea critica imunitatea românească. Credeți că există organism internațional respectabil care ar îndrăzni să spună senin, în 2016, că România are un sistem politic bine funcțional. Să fim sinceri, după câteva crize nici Europa de Vest nu prea mai are așa ceva. În plus, imunitatea politică la noi este mai puțin agresivă decât ne-am obișnuit să credem.
Sursa: Open Politics
Cetățenii
Aici este mai delicat de diferențiat dar ne putem ghida după o maximă simplă: Alegătorii votează ce își doresc, căci dacă nu și0ar dori ar vota altceva. În acest sens categoriile electorale pe carele considerăm a fi anti-corupție sunt, de fapt cele pe care ar trebui să le numim „pentru mai puțină corupție, oricât de puțin mai puțină”. Mă explic imediat.
Să zicem că alegătorul anti corupt are de ales între două partide corupte? Pe care îl va vota? În majoritatea cazurilor, răspunsul e simplu: pe cel care nu este PSD. Adică votul util, adică răul cel mai mic, etc. Băsescu, planificând strategii din casa din Mihăileanu a mizat pe asta. Macovei, stând loială lui Băsescu până târziu a mizat pe asta. (Există un fragment antologic de interviu când Cristian Tudor Popescu o întreabă pe PDL-ista Macovei despre Roberta Anastase și ea se face mică-mică.) PNL, astăzi, mizează pe același lucru.
Așadar, nu există un mare electorat anti-corupție până la capăt. USR încearcă să invoce așa ceva dar, ultima dată când am verificat, USR nu are cele 5 % necesare ca să acceadă în Parlament.
*
De ce nu dispare, deci, imunitatea? Pentru că nu are cine să lupte pentru dispariția ei. Chiar și cei care se luptă cu adevărat împotriva corupției au priorități și imunitatea nu este neapărat în capul listei.
Citiți și: Iohannis a criticat din nou Senatul României după votul în Cazul Oprea
Comentează