De ce nu a suportat-o Elena Ceaușescu pe Nina Iliescu, cea mai discretă Primă Doamnă a României

Autor: Anca Flondor

Publicat: 04-08-2025 00:47

Actualizat: 04-08-2025 03:47

Article thumbnail

Sursă foto: Captură YT

Elena Ceaușescu a avut o listă lungă de femei pe care nu le-a plăcut, printre acestea numărându-se și soția lui Ion Iliescu. În cele mai multe cazuri, motivul a fost invidia.

Potrivit poveștilor care circulă, Elena Ceaușescu nu a văzut niciodată cu ochi buni faptul că Nina Iliescu era apreciată în cercul intelectualilor din acea vreme, lucru la care și ea a râvnit mereu.

Soția lui Ion Iliescu a absolvit Universitatea de Stat din Moscova și a fost cercetător în domeniul coroziunii metalelor, un domeniu destul de neobișnuit pentru femei la acea vreme. Asta în timp ce Elena Ceaușescu a avut o mulțime de titluri științifice total nemeritate.

Se pare că soția lui Nicolae Ceaușescu a fost mereu invidioasă pentru aprecierea de care s-a bucurat Nina, chiar dacă aceasta a încercat să fie extrem de discretă.  Potrivit unor martori din acea vreme, s-a temut mereu să nu fie comparată cu soția dictatorului, fiind conștientă că acest lucru i-ar aduce numai necazuri.

La fel de discretă a fost și după 1989. Chiar dacă a fost Prima Doamnă a României de mai multe ori, Nina Iliescu a stat mereu departe de lumina reflectoarelor și a apărut extrem de rar în spațiul public.

Ion și Nina Iliescu, o poveste de dragoste de aproape 80 de ani

S-au cunoscut când erau adolescenți, ambii având 15 ani. La acea vreme Ion Iliescu învăța la Liceul „Sfântul Sava”, în timp ce viitoarea sa soție la Colegiul Național „Iulia Hașdeu”.  S-au plăcut din prima clipă, dar au avut de trecut peste mai multe greutăți.  Mama Ninei nu a fost de acord cu relația.

„Ne-am căsătorit de tineri, fiind studenți, și căsătoria noastră a fost rezultatul unei prietenii, inițial, și apoi al unei relații de profundă afecțiune care ne-a legat, din toate punctele de vedere. Aveam 21 de ani atunci când ne-am căsătorit, ne-am cunoscut pe la 17-18 ani. N-a fost numai atracție fizică, ci și o comuniune pe toate planurile și o completare reciprocă. Și am rămas legați pe viață, pentru că am trecut, și eu, și soția, printr-o viață deloc ușoară. Amândoi am rămas orfani la 15 ani, în același an. În 1945, imediat după război, au murit și tatăl meu și tatăl ei. N-a fost ușor, eram în studenție, într-o perioadă în care țara era afectată de război: secetă și situație economică dificilă. Toate astea ne-au legat și mai mult, printr-o înțelegere comună a lumii și a relațiilor umane”, povestea Ion Iliescu în 2018.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri