De ce nu e momentul Unirii? Reacția lui Traian Băsescu după declarațiile Maiei Sandu: 'Mai este timp'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 22-01-2026 19:00

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos/ George Călin

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat joi seară, la B1 TV, că unirea Republicii Moldova cu România nu beneficiază, în acest moment, de sprijinul majorității cetățenilor moldoveni, însă apropierea fermă de Uniunea Europeană reprezintă o strategie corectă și necesară pentru viitorul statului vecin.

Comentând declarațiile făcute recent de Maia Sandu privind lipsa unui consens popular pentru organizarea unui referendum de unire, Traian Băsescu a subliniat realitatea politică și socială de la Chișinău.

„Maia Sandu are cetățenie română, e cetățean român. Ca de altfel și premierul. Tot guvernul de la Chișinău are cetățenie română, toți demnitarii moldoveni au această cetățenie.”, a spus Băsescu.

„Mai este timp”

Fostul președinte a punctat însă că, deși liderii politici de la Chișinău au legături strânse cu România, realitatea opiniei publice în Republica Moldova, referitor la o unire, este diferită.

„Însă în ce are Maia Sandu dreptate este că în momentul de față nu sunt 51% din cetățenii Republicii Moldova care să vrea unirea cu România. Deci procesul a pornit de undeva de la 3% care voiam unirea, acum 48% cetățeni moldoveni care ar vrea unirea cu România. Mai este timp”, a spus Traian Băsescu.

În același timp, fostul președinte a afirmat că este foarte importantă strategia politică adoptată de Chișinău în prezent, mai exact, orientarea sa spre Uniunea Europeană.

„Strategia adoptată de Chișinău să meargă înspre Uniunea Europeană pentru moment este foarte bună”, a mai afirmat Băsescu.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat joi că subiectul unui referendum privind unirea cu România nu a fost discutat de autoritățile moldovene și nici cu liderii europeni.

Sandu a spus săptămâna trecută că, dacă un astfel de referendum ar avea loc, ar vota în favoarea unirii cu vecinul sudic mai mare, cu care țara are legături culturale și lingvistice. Declarația a provocat o reacție ostilă din partea ministrului rus de externe, care a spus că un astfel de vot ar amenința statalitatea Moldovei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri