De ce ruşii votează Donald Trump?

RFI:

Vladimir Putin a dat tonul încă dinaintea învestirii oficiale a candidatului republican. « Donald Trump e un tip strălucitor şi plin de talent. A spus că vrea o relaţie mai apropiată cu Rusia. Cum să nu apreciem acest lucru ? » se entuziasma liderul Kremlinului. Miliardarul i-a răspuns pe măsură în timpul campaniei electorale. « Putin e un lider puternic » care în plus, « nu are niciun respect pentru Hillary Clinton » estima Donald Trump. E adevărat că relaţia lui Clinton, pe vremea când era secretară de stat americană, cu Kremlinul devenise execrabilă. Asta explică poate şi acuzaţiile de ingerinţă rusă în campania americană aduse Moscovei de tabăra Clinton. Acuzaţii evident dezminţite de Rusia.

Nu-i deci de mirare că la Kremlin – dar şi în opinia publică rusă - se preferă o victorie a candidatului republican. « Vladimir Putin e de părere că Hillary Clinton e rusofobă şi că va încerca să îngenuncheze Rusia. Cu Trump la Casa albă, totul va deveni posibil. El ar putea ridica sancţiunile impuse Rusiei şi i-ar putea chiar împinge şi pe europeni să facă la fel » crede vice-directorului unui institut rus de relaţii internaţionale citat de ziarul La Croix. Un alt politolog citat de AFP explică el că « Trump e popular în Rusia pentru că face politică aşa cum le place ruşilor : vorbeşte fără ocolişuri, uneori e chiar haios şi oricum are un discurs anti-sistem ». Nu doar puterea de la Moscova, analiştii şi opinia publică sunt majoritari în favoarea lui Donald Trump. Mai toată presa din Rusia a militat practic şi ea doar pentru candidatul republican.

Evenimentul Zilei:

Neo-imperialism? Noua națiune multietnică? Căderea în ideologie? Cam acestea sunt marile întrebări apărute după anunțul lui Vladimir Putin potrivit căruia dorește să dezvolte prin lege înțelegerea noțiunii de Națiune Rusă.

Faptul că această noțiune, concept, cu profunde semnificații sociale, dar și cu opțiuni de natură politică, se stabilește prin lege arată fie nevoia de a încheia dezbaterea sau modul haotic de raportare la realitatea unei națiuni ruse, fie nevoia de a lua naționaliștilor (care tocmai au defilat într-un mars anti-Putin de 1000 de persoane în Moscova) temele predilecte, fie dorința de a crea o nouă ideologie care să fie mai coerentă și să acomodeze diferitele abordări ale Rusiei.

Nu mai demult decât săptămâna trecută Vladimir Putin se plângea, într-un discurs în fața reuniunii Clubului Valdai de la Soci, că Rusia are nevoie să-și clarifice situația națiunii ruse, în noul context post- imperial, post-sovietic. Putin susținea că a fost nevoie să traverseze o perioadă de reflecție pentru a stabili pe un concept coerent pentru națiunea rusă. Azi deja vrea să consacre prin lege un rezultat final.

La reuniunea Consiliului pentru Relații Interetnice de luni, Putin a anunțat că „Ceea ce putem și trebuie să implementăm — să gândim în termeni contreți și să lucrăm în mod practic— este legea desre Națiunea Rusă”. Definiția legală ar fi neceară pentru că nu există o structură specială pentru a lucra cu temele etnice la nivel național. Problema e coordonarea diferitelor agenții care implementează Politica Națională a statului rus, fiind vorba despre cel puțin 10 instituții la nivel federal în Rusia.

Problemele coerenței în a define națiunea rusă sunt vechi, datează practic de la prăbușirea Uniunii Sovietice. Până în 1991, mai exact până la politicile de Perestroika și Galstnosti ale lui Gorbaciov, problema era soluționată prin impunerea unei identittăți ideologice comune, comunismul, și tentative de a suprima elementele de națiune, entie, religie. După ce libertatea cuvântului și a contestării a apărut în URSS, după 1985, naționalismele au răbufnit încercând recuperarea a decenii de ilegalitate.

După apariția Doctrinei Putin, Rusia a cochetat cu multiple teme de natură națională: apărarea rușilor, rusofonilor și compatrioților a creat o identitate post-imperială care excedea Federația Rusă și menținea legăturile fostei URSS fără însă a califica relația cu celelalte etnii, minorități sau state, motiv pentru care teza are o puternică amprentă imperialistă, de suveranitate limitată pentru statele vecine și de ignorare sau minimalizare a celorlaltor popoare ce trăiesc în spațiul post-sovietic, unele majoritare în propriile state.

A doua abordare a încercat să acopere acest vid producând teza „poporului multietnic”. Și în acest caz ideea unei preeminențe a limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică în statele suverane din spațiul post-sovietic, sau tendința de a imprima modelul în aceste state pentru a menține preeminența și conducerea etniei ruse sau a vorbitorilor de limbă rusă a creat reacții dure și respingere, mai ales în statele unde aceste teze au fost folosite pentru promovarea separatismelor pe baze entice și a controlului rus sau prezenței militare ruse.

Nu în ultimul rând, teza eurasianismului a avut impact direct asupra tendințelor neo-imperiale ruse, de data aceasta chiar dincolo de hotarele fostei URSS, în Europa de Est și Europa extinsă, pe ideea Europa e o peninsulă a Asiei/a Rusiei care trebuie să furnizeze, eventual gratuit, acces la tehnologie și transfer de finanțare contra resurse, Rusia fiind metropola dominantă a întregului spațiu, iar SUA trebuind să părăsească regiunea. Nici acest concept nu a putut fi unul coagulant, din contră, a stârnit controverse. De aici și perspectiva unei viitoare legi de înscăunare a națiunii ruse în varianta Putin.