De ce sunt golite lacurile Vidraru și Paltinu? Ministrul Diana Buzoianu spulberă teoriile conspiraţiei: 'Nu există niciun pericol'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 26-11-2025 23:52

Actualizat: 27-11-2025 00:02

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook.com

Lacurile Vidraru și Paltinu sunt golite controlat în aceste zile, în cadrul unor lucrări tehnice desfășurate de Apele Române în colaborare cu Hidroelectrica, a anunțat miercuri seară ministrul Mediului, Diana Buzoianu. Ministrul respinge ferm teoriile conspirației care au circulat în spațiul public și precizează că operațiunile sunt necesare pentru siguranța infrastructurii și nu prezintă riscuri pentru populație

„Sunt două lucrări care au loc împreună cu Hidroelectrica şi cu Apele Române. Autorităţile ştiu de aceste lucrări. Sunt două lucrări total separate, deci n-au legătură între ele şi sunt controlate. La Vidraru este vorba de o retehnologizare care trebuie făcută, practic apa este luată de acolo şi se dă drumul controlat pentru a vedea unde mai sunt probleme pentru a se face remedierile şi pentru a întări astfel infrastructura din zona respectivă. La Paltinu este vorba de o colmatare care a fost descoperită acum câteva săptămâni sau câteva luni şi a trebuit să fie scăzut nivelul apei pentru a se putea elibera zona respectivă”, a explicat ministrul Mediului, Diana Buzoianu, la Digi24.

Lucrări simultane? Hidroelectrica are cuvântul decisiv

Întrebată despre faptul că lucrările au loc simultan, ministrul Diana Buzoianu a afirmat că Hidroelectrica are cuvântul decisiv, dar că nu există niciun fel de pericol.

„Funcţia principală de producere de energie nu mai este realizată, dar avem nevoie de aceste lucrări. Ele sunt, repet, controlate, nu reprezintă niciun fel de pericol pentru oamenii din aval, pentru comunităţile din aval.  Din contră, sunt făcute tocmai pentru a da mai multă siguranţă pentru aceste lucrări pe viitor şi pentru a le face mai eficiente”, a mai afirmat ministrul Mediului, Diana Buzoianu.

Întrebată când se vor termina lucrările şi când vor fi reumplute lacurile Diana Buzoianu a precizat că nu are un răspuns clar.

„Nu putem să răspundem concret. S-ar putea să dureze mai mult. Pe decolmatare depinde foarte mult şi de cum arată exerciţiile care au loc. La Vidraru, de exemplu, se acumulează apă, se dă drumul la apă într-o anumită cantitate controlată, se verifică dacă mai sunt probleme, se rectifică”, a declarat ministrul Mediului.

Ea a precizat că alimentarea cu apă potabilă a oraşelor Ploieşti şi Câmpina nu este afectată.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri