De ce sunt vitale alegerile în două tururi

Adevărul:

Prezenţi la Iaşi, la manifestaţiile ce au avut loc de Ziua Unirii, preşedintele şi premierul au părut să dea înapoi în chestiunea alegerilor în două tururi şi ne aşteptăm ca în curând să treacă şi la acţiune. Până acum, cei doi au părut împăcaţi cu ideea reieşită din blatul legal PNL-PSD realizat, anul trecut, în Parlament. Dacă alegerile regionale din Franţa s-ar fi desfăşurat anul trecut într-un singur tur de scrutin, partidul de extremă dreapta condus de Marine Le Pen ar fi câştigat, detaşat, alegerile. Am fi asistat, cu ochii mari şi neputincioşi, la preluarea puterii de către un partid anti-european, rasist şi xenofob într-unul dintre motoarele Uniunii Europene. Acest partid ar fi preluat puterea locală în Franţa fără legitimitatea unui vot de peste 50% dar asta nu i-ar fi împiedicat să-şi impună politicile extreme şi anti-europene. O să spuneţi că România nu este, deocamdată, pândită de un asemenea pericol. Iar faptul că avem o lege care presupune alegerea primarilor într-un singur tur ne scuteşte şi de cheltuieli suplimentare cu democraţia, ştampilele, hârtiile şi publicitatea din campania electorală. Nimic mai fals.

În primul rând nu există certitudinea că extremismul, rasismul şi xenofobia sunt foarte departe de discursul politic şi social din ţara noastră. Oricând frustrarea menţinerii României de ani buni în afara Schengen se poate transforma într-un discurs anti-european de toată frumuseţea care, surpriză, va fi şi prizat de un public destul de numeros care n-a simţit încă beneficiile aderării la Uniunea Europeană... Azi râdem de partide marginale care anunţă cum vor organiza patrule de apărare formate din tineri – denumite simbolic ”Vlad Ţepeş – dar cum vor vedea cetăţenii o asemenea iniţiativă când vom avea şa graniţă câteva mii de refugiaţi?

Ştim bine, dacă ne gândim la ce s-a întâmplat în preajma alegerilor prezidenţiale în anii din urmă, că românii intră uşor în spirala votului emoţional şi pot schimba în nici două săptămâni calcule sociologice exacte pitrocite cu luni de zile înainte. Sunt dispuşi politicienii de azi să rişte? Pot gira azi nişte alegeri care nu vor da legitimitate deplină câştigătorilor cu riscuri mari în viitorul apropiat?

contributors.ro:

24 ianuarie înseamnă, de cele mai multe ori, un set de festivităţi ce comemorează,găunos, Mica Unire. Actorii sunt costumaţi în personaje istorice, unităţile militare sunt organizate în defilare, politicienii îşi declamă, stângaci, discursurile prefabricate. Este ocazia de a ilustra, încă o dată, mediocritatea intelectuală şi morală a unui fals patriotism,unul care refuză luciditatea şi onoarea, în favoarea jubilaţiei demagogice şi a corupţiei instituţionalizate. Ziua de 24 ianuarie 1859 este mai mult decât un pretext prăfuit pentru a omagia, la Iaşi, oamenii Unirii. Dincolo de coaja clişeelor, se află o istorie ce îşi are semnificaţia ei pentru cei de astăzi. Trecutul nu este in România cu adevărat trecut. El revine spre a ne bântui, cu toate promisiunile înşelate şi ocaziile ratate de care a avut parte această naţiune. 24 ianuarie 1859 are şi partea de umbră pe care prea puţini o evocă- Unirea cea mică este întemeiată pe sacrificiul istoric al Moldovei. Pentru Iaşi şi pentru Moldova, ea este începutul unui declin care explică subdezvoltarea regională de astăzi. Unirea a dat naştere unui stat român care a mizat, constant şi programatic, pe centralizare. Statul român, calchiat pe model francez iacobin şi bonapartist, nu a avut nici un fel de înţelegere pentru diversitatea pe care o garantează autentica autonomie locală. El a ţintit spre uniformizare şi centralizare, ca parte a proiectului de constituire a unei identităţi naţionale monolitice.De aceea, soarta Moldovei în anii de după Mica Unire anticipează tratamentul care va fi rezervat şi noilor provincii în anii de după 1918. Viziunea policentrică, care ar fi permis alocarea echilibrată de resurse şi negocierea raţională a dezvoltării, nu a fost cu adevărat luată în considerare. 1859 este, simultan, momentul auroral al unei generaţii de oameni politici din Moldova, dar şi debutul seriei istorice de decădere al provinciei lor, spre a relua notaţiile lui A. D. Xenopol de la început de secol XX. Iaşiul a devenit un oraş de provincie ca oricare altul. Spiritul moldovean a fost confruntat cu hemoragia de cadre şi de inteligenţe spre Bucureşti. România se confunda cu centrul. Pentru cei de dincolo, pentru cei din margine, nu exista decât perspectiva rataşării la noua locomotivă istorică. Pledoaria junimistă a lui P. P. Carp a recuperat exact acest nivel ignorat al autonomiei locale. Cetăţenia nu se poate cristaliza decât prin exerciţiul libertăţilor şi al bunei guvernări. 25 ianuarie 1859 invită la regândirea, astăzi, a modului în care ne imaginăm statul şi naţiunea. Este vremea să ieşim din tiparul care ne-a marcat istoric evoluţia, un tipar definit prin centralizare şi prin obsesia unităţii. Fiecare dintre provinciile ce compun România, în măsura în care şi-a putut conserva o minimă identitate sub asaltul nivelator comunist, poate propune o voce specifică.

Ziarul Financiar: