DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Deșeuri medicale au fost abandonate lângă un râu din Teleorman de o firmă care se ocupă chiar de colectarea lor

deseuri

Mai multe deșeuri medicale au fost descoperite într-o groapă din apropierea satului Slăvești, din județul Teleorman. Polițiștii au stabilit că responsabilă de această situație este chiar o societate care are ca obiect de activitate colectarea și transportul deșeurilor medicale, anunță MEDIAFAX.

Deșeurile au fost descoperite de polițiști într-o groapă cu o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați și adâncă de circa 3 metri, situată în extravilanul satului Slăvești, în vecinătatea râului Teleorman. Deșeurile erau abandonate în recipiente de colectare, cum ar fi saci, bidoane sau cutii, susțin polițiștii.

Citește și: Tudorel Toader RUPE TĂCEREA și trece la ACUZAȚII - Motivele pentru care a fost dat afară din Guvern

„În cauză a fost întocmit un dosar penal, iar cercetările se desfășoară sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle. Cercetările au arătat că responsabilă pentru situație este o societate comercială al cărei obiect de activitate este colectarea și transportul în vederea eliminării în condiții ecologice a deșeurilor medicale", se arată într-un comunicat al IPJ Teleorman.

Comisarii Gărzii de Mediu au prelevat probe din apa râului și le-au trimis la analize.

Citește și: Judecătorul Cristi Danileț a IZBUCNIT la adresa asociațiilor care apără familii și copii: 'Dacă un gay ar fi agresat copiii ar fi fost nenorocire'

„Ieri (miercuri-n.r.) s-au prelevat probe și mostrele au fost trimise la laborator spre analiză. În județul Teleorman nu ne-am mai confruntat până acum cu o astfel de situație. S-a identificat firma responsabilă și i-am pus în vedere să elimine deșeurile medicale de acolo, să asigure paza zonei până la eliminarea lor totală și le-am aplicat și o sancțiune în valoarea de 40.000 de lei“, a declarat Gabriela Horumbă, comisar șef al Gărzii de Mediu Teleorman.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.