De la Casa Albă la Fox News: Karoline Leavitt devine analistă și comentatoare

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 05-10-2026 21:37

Actualizat: 05-10-2026 22:00

Article thumbnail

Sursă foto: foxnews.com

Fosta purtătoare de cuvânt a Casei Albe Karoline Leavitt, o aliată loială a preşedintelui Donald Trump, urmează să lucreze la Fox News pentru a face ”comentarii şi analiză”, anunţă luni postul, relatează AFP.

Ea urmează să-şi facă debutul la 1 noiembrie, la două luni de la plecarea de la Casa Albă, potrivit unui comunicat, în care îi este lăudată ”înţelegerea distrinctă a peisajului politic actual”, potrivit news.ro.

Karoline Leavitt, care a născut un al doilea copil în primăvară, a plecat din funcţie la sfârşitul lui august pentru a se consacra familiei, însă anunţa că intenţionează să promoveze ideologia Make America Great Again (MAGA).

”Mă bucur să aduc perspectiva unică pe care-am dobândit-o în experienţa mea de purtătoare de cuvânt a Casei Albe, cu aceeaşi energie şi sinceritate care mi-au caracterizat mandatul”, a comentat ea, citată în comunicat canalului de televiziune preferat al conservatorilor americani.

COMUNICARE TRUMPISTĂ

Ea era invitată cu regularitate la Fox News în timpul fostei sale funcţii la Casa Albă.

Donald Trump nu a desemnat încă un nou sau o nouă purtătoare de cuvânt a Casei Albe.

După plecarea lui Karoline Leavitt, Casa Albă nu a mai organizat briefinguri regulate de presă.

Karoline Leavitt a intrat deja într-o structură de finanţare electorală - MAGA Inc -, un ”super Political Action Committee” (super-PAC) pro-Trump.

Ea a fost cea mai tânără persoană numită în acest post foarte expus de ”Press Secretary”, la vârsta de 28 de ani.

Această tânără originară din statul New Hampshire (nord-est), a cărei ascensiune fiulgerătoare alături de Donald Trump a ilustrat difuzarea ideilor trumpiste în rândul ”Gen Z”, a condus o strategie de comunicare agresivă împotriva presei tradiţionale.

Ea a deschis casa Albă unor influenceri şi creatori de conţinut aliniaţi ideologiei MAGA.

De la plecarea sa, ostilitatea lui Trump faţă de presă a crescut cu un nivel.

Miliardarul a încercat să interzică accesul la Casa Albă posturilor de televiziune CNN şi MS Now şi site-ului Politico la Casa Albă. Însă un judecător a ordonat administraţiei Trump să dea înapoi.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură8°C
Senin
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri