Premium
Pentru că astăzi e 8 aprilie 2021, și pentru că acum 110 ani la Rășinari a apărut pe lume Emil Cioran, încerc să pătrund în mesajul unui tânăr de 22-23 de ani urcat ”Pe culmile disperării”, un mesaj transmis vizionar timpului ce-l trăim noi astăzi. Dar mai întâi despre o banală părere de rău. Bine ar fi să fie cum spun unii optimiști că după o regretabilă ratare, uneori din senin poate să apară și a doua șansă. Nu cred că voi mai avea-o, de aceea mă mulțumesc cu fărâma de amintire a drumului prin Rășinari, o întoarcere la puritatea începutului de lume într-o zi toridă de iulie, cu cinci ani în urmă. N-am făcut măcar câteva fotografii, de teamă să nu dereglez ceva în univers. Părea totul încremenit și era parcă ”simțeam cum mor din cauza vieții”, vorba filozofului. Era lumină blândă și liniște desăvârșită și părea mai frumos ca-ntr-o poveste – nicidecum mort, așa cum a văzut lumea la 22 de ani, apăsat de insomnii, tânărul Emil Cioran.
În acea cosmică zi de vară, Răşinarii lui Cioran și Octavian Goga ne-au întâmpinat cu aerul arhaic, cu uliţe înguste de munte ce tot urcă şi coboară, cu spuza de case înşirate pe marginea drumului, strâns lipite una de alta, încât nici nu e nevoie de garduri. Nu se zărea nici o mişcare omenească dincolo de porţile înalte, părea că viaţa stă locului, adormită cu istoria la căpătâi. N-am crezut până atunci că pot exista asemenea locuri în România, în lume... Aşteptam să apară de după o cotitură o crăiasă din străvechile noastre poveşti, dar dormeau și miracolele undeva în răcoarea unui iatac medieval ori salon din timpuri mai apropiate. Și-acum mesajul de ”pe culmile disperării” transmis de tânărul ”chinuit de o infinitate internă”: ”Dacă aș putea, aș aduce întreaga lume în agonie, pentru a realiza o purificare din rădăcini a vieții; aș pune flăcări arzătoare și insinuante la aceste rădăcini, nu pentru a le distruge, ci pentru a le da altă sevă și altă căldură. Focul pe care l-aș pune eu acestei lumi n-ar aduce ruine, ci o transfigurare cosmică esențială”. Să fie acest foc ce ne arde acum purificarea ce ne-a dorit-o Emil Cioran?! (Maria TOACĂ, Cernauti)
